Omo comunica noul concept "Murdarirea este buna"
Luni, 06 Iunie 2005
( AdPlayers.ro) OMO lanseaza  in Romania campania care revolutioneaza comunicarea pe piata detergentilor  si mentalitatea consumatorilor. "Murdarirea este buna"  este noul concept sub care va comunica detergentul produs si comercializat de Unilever. OMO crede ca Murdarirea este Buna pentru copii pentru ca face parte din viata, din incercarea copiilor de a experimenta lucruri noi si de a invata lucruri noi. Omo comunica noul concept Murdarirea este buna

Dupa cum spune Rares Ciovica, Brand Manager, OMO,  spotul TV ("Beach Art") care este difuzat in campanie a fost filmat in Brazilia de catre Lowe & Partners Worldwide (UK). Potrivit aceleiasi surse, pentru brand-ul OMO, Unilever  colaboreaza In Romania pe ATL cu agentia Lowe, pe BTL & PR cu agentia  GMP/MAP, iar pentru media planning cu Mindshare Media.

In paralel mai exista deja o campanie de sampling ce se desfasoara in mai multe magazine mari din tara (hypemarket-uri/supermarket-uri). Pe langa spotul TV Unilever doreste ca un numar cat mai mare de familii sa experimenteze pe pielea lor de ce "murdarirea este buna". In acest sens se vor organiza Evenimente in mai multe orase din tara. Omo comunica noul concept Murdarirea este buna ‘Misiunea Unilever este sa aduca vitalitate vietii. Venim în întâmpinarea nevoilor de nutritie, igiena si îngrijire personala prin produsele noastre care ajuta oamenii sa se simta bine, sa arate bine si sa se bucure de viata. Campania ‘Murdarirea este buna’ este o exprimare a misiunii noastre iar OMO va respecta promisiunea pe care o facem azi’ a declarat Martina Kastler, Presedinte Unilever South Central Europe. Psihologii arata ca teama parintilor de a-si lasa copiii sa isi murdareasca hainutele duce la descurajarea jocului in aer liber si impiedica manifestarea creativitatii asociate descoperirilor pe care copiii nu le pot face decat interactionand cu elementele naturii.  Prin campania– Murdarirea este buna – detergentul OMO promite mamelor sa curete hainele pe care copiii lor le murdaresc in timp ce cresc si descopera. 

“La copil, jocul este principala activitate, este modalitatea prin care cunoaste lumea inconjuratoare, prin care se dezvolta capacitatea de a intelege si a invata.” Sustine Alexandru Antonescu, psiholog in cadrul Centrului de Psihologie de Actiune si Psihoterapie (CPAP).

Evenimentul care a marcat lansarea campaniei OMO – Murdarirea este buna –a fost organizat in cadrul unui eveniment pentru parinti si copii care a avut loc la Clubul Diplomatilor. Noul concept OMO este vizibil si pe noul ambalaj. Produs la fabrica de detergenti Unilever din Ploiesti noul OMO automat este disponibil in cutii de 600 de grame si in  pungi intre 1,5 si 9 kilograme.

Cu o investitie de peste 90 de milioane de Euro, Unilever este unul dintre cei mai mari investitori straini in Romania. Unilever produce bunuri de larg consum, branduri precum Knorr, Delma, Rama, Dero, Dove, Rexona si Axe sunt cunoscute consumatorilor romani. Unilever are in Romania 3 fabrici si a avut in anul 2004 o cifra de afaceri de 93 milioane de Euro.


PUBLICITATE: