Televiziunea facuta cu dosul. Unde se indreapta publicitatea?
Miercuri, 15 Februarie 2012

foto: Reclame Vechi. Colectia Florin Ciobanu.

 (adplayers, Iulian Toma ) Dand vina pe un talk-show de televiziune, un editorial semnat de un redactor sef de gazeta acuza ca presa se face cu dosul. Oameni buni. Spre deosebire de presa, televizorul scoate banii din audienta TV. Deci nu presa se face cu dosul, ci televiziunea. Un canal TV conteaza ce audienta are, dar nu neaparat si ce subiect trateaza, imi ingadui sa completez eu, din scurta mea trecere prin publicitate in ultimii 20 de ani.

Sa fie clar, asadar, pentru tot „targetul” de responsabili de marketing cu varste cuprinse intre 25 si 35 ani de ani: Televiziunea nu este Presa. Micul ecran inseamna timp liber, cu exceptia buletinelor de stiri. Ori Presa inseamna cautarea adevarului in slujba omului. Gasim acest adevar in spatele unui program cu un fund gol sau intr-un scandal in direct? Cu siguranta, nu. Daca asezi alaturi o informatie serioasa care framanta cititorul (sau telespectatorul) langa o fata goala care prezinta vremea, nu ne mai ramane de facut decat un singur lucru: sa mancam ciorba din farfurie pe asternutul de la pat, iar pe masa din bucatarie sa ne culcam pe tocatorul de ceapa. 

Si iata cum, in timp ce presa traieste din ce in ce mai rau, televiziunile infloresc. „Bombele sexi” scot cel mai bun rating si cel mai scazut cost al publicitatii pe audienta, castigand astfel cei mai multi bani din piata de publicitate pentru televiziune. Uite asa se ajunge ca micul ecran sa nu mai slujeasca omul, ci rating-ul si banul generat de „bombele” lui de audienta de tot felul. Nimeni nu se intreaba cat de real sau fictiv mai este subiectul. Ce sa mai vorbim de populatia legata in mod real la TV in aceste zile? Viata orasului nu mai are oras. Zilele omului in fata naturii dezlantuite mai stau doar cateva batai ale inimii. Cetatea intreaga este sub nameti.

Judete intregi dispar pur si simplu de pe harta ratingului. Ii pasa cumparatorului de publicitate TV cate televizoare se mai deschid? Ratingul conteaza. Pentru sinistrati, zapada inseamna moarte. Pentru rating, programele TV inseamna seriale, femei goale, fuste scurte si talk-show-uri despre nimic. Presa din televiziuni isi spune cuvantul pret de cateva minute intr-un buletin de stiri. Restul e scandal, cearta si bataie in direct. Ce-i drept, nu la toate posturile in acelasi timp.

Parasit ca un caine, cui ii mai pasa de omul care moare sub stratul de zapada cat casa? Schimbat de conditiile meteo care opresc curentul pentru sute de mii de persoane, Universul la care se raporteaza astazi masuratorile de audienta este cu siguranta cu mult mai mic decat cel de pe vremea frumoasa. Cu toate acestea, ratingul se raporteaza la acelasi univers de populatie. Un univers de voie buna si veselie. Cat s-au schimbat facturile de publicitate care se platesc tot la procentele de audienta? Nu indraznesc sa ma gandesc. Ratingul este, banuiesc, acelasi.

In final o intrebare meteo de cod portocaliu: Ce rating va mai inregistra televiziunea facuta „cu dosul”, maine? 

Mai mult in Opinii


PUBLICITATE: