Cele mai eficiente agentii la Effie Awards Romania. Effie adplayers index. 2009-2012.
Miercuri, 17 Aprilie 2013


Nemultumit de cifrele filtrate pentru
Romania de clasamentul international Effie Index furnizat de agentiile locale romanesti in baza unor informatii avand ca sursa Effieindex.com, adplayers indrazneste un clasament mai apropiat de numele agentiilor relevante prezente pe piata de publicitate romaneasca. Effie adplayers index.

( adplayers, Iulian Toma) Avand la baza datele unei publicatii internationale de prestigiu, clasamentul pus la dispozitia adplayers de surse din piata locala  include multe nume care nu se afla pe niciuna din listele de agentii invitate in licitatiile de publicitate din Romania.

Effie adplayers index 2009-2012 care cuprinde punctajul acumulat de agentii la Effie Awards Romania 2009-2012 include patru editii pentru o mai lesne alcatuire in 2013 a unui clasament al ultimilor 5 ani. Effie adplayers index 2009-2013 va fi publicat dupa ce vom afla trofeele editiei Effie Awards Romania din acest an, rezultate pe care le asteptam cu sufletul la gura.

Punctajul luat in considerare la alcatuirea clasamentului Effie adplayers index:

·         Marele Trofeu Effie /Platinum Effie 12 Puncte

·         Aur (Gold Effie): 8 Puncte

·         Argint (Silver Effie): 6 Puncte

·         Bronz (Bronze Effie): 4 Puncte

·         Finalist Effie: 2 Puncte

Nota. Clasamentul Effie adplayers index ia in considerare doar agentiile participante care au inscris cazurile si au fost premiate (primare), si nu ia in calcul intreaga lista a agentiilor care au contribuit la succesul campaniilor.

 Raportul Effie adplayers index 2009 – 2012, pentru Romania.

Graffiti BBDO ocupa primul loc cu un total de 122 de puncte, urmata de McCann Erickson (96 puncte) si Leo Burnett (92). Pe locul 4, urmeaza Papaya cu 86 puncte, iar cu 66 de puncte, agentia GMP, incheie top 5 agentii premiate la Effie Awards Romania intre anii 2009 -2012.

Cu 46 de puncte, pe locul 6, se afla Propaganda, urmata indeaproape de CAP, cu 42 de puncte (locul 7). Locul 8 este ocupat de Grey (G2 Romania) cu 34 de puncte, urmata de Publicis, pe pozitia numarul 9, cu 32 de puncte. Inregistrand un total de 30 de puncte, Next Advertising incheie clasamentul primelor 10 agentii din Romania premiate la Effie Awards Romania in perioada 2009-2012.

Mai mult in Effie, Effie adplayers index


PUBLICITATE: