La 9 ani distanta de prima editie Ad’Or, premiile sunt mai putine dar amintirea zecilor de trofee castigate la kilogram inca mai bantuie festivalul. O agentie „performanta” inscria de ordinul zecilor de lucrari, uneori in jur de 50 dintr-un total de 300-400 cat inregistra competitia.

Daca agentii mai pamantesti veneau cu cateva inscrieri, cu siguranta sub 10, creativitatea unora se ridica la 50 de inscrieri. Este cazul a 2-3 agentii carora nu le voi da numele aci, insa celelalte agentii partenere intru dezvoltarea Ad’Or le cunosc. La fel veneau si premiile. Cum ai fi putut castiga zeci de premii daca veneai cu doar cateva.

De aici si intreaga nebunie. In loc ca trofeele sa insemne competenta creativa a agentiilor, matematica zecilor de kilograme de metale stralucitoare cantareau bine numai pentru 1-2 agentii care si-au facut bine socoteala de acasa in privinta sanselor la castigarea marelui trofeu – Agentia Anului.

Investitia era pe masura. Daca majoritatea agentiilor bugetau pentru cateva intrari de campanii sau executii creative un buget de cateva sute de dolari – asta era moneda pana de curand - cei cu sanse la marele titlu onorau masa inscrierilor cu lucrari pe care le treceau de casierie cu intre 5.000 si 10.000 dolari.

Premiile? Pe masura „investitiei”. Cine inscria 50 de lucrari, din care multe semnate in ultima luna de inscrieri prin diverse categorii fantoma, stia ca are sanse la mai multe premii si implicit in marea loterie a Agentiei Anului. Asa a devenit Ad’Or un monstru care in loc sa reprezinte prin definitie oglinda calitativa a creatiei unei agentii, cat mai degraba masura incompetentei unora de a inscrie zeci de executii, si de aici implicit a castigarii unui numar semnificativ de premii. 

Cine a gresit? Organizatorii. Intr-o piata cu 300-400 de inscrieri, este evident ca cei care au monopolizat festivalul sunt cei care aveau inscrieri in prea multele zeci de categorii din sectiunile TV, Print, Radio sau campanii ale festivalului. Vina nu a fost niciodata doar a agentiilor care aveau zeci de lucrari de inscris, inclusiv fantome, ci a celor care au cadorisit intrecerea cu prea multe premii. In fond, structura competitiei a fost cea care a permis existenta a zeci de categorii si premii, ca sa nu mai vorbim de treptele de stralucire ale trofeului.

Umflat cu pompa de propria greutate in metale pretioase, Ad’Or n-a putut sa fie altceva decat pentru unii muma si pentru altii ciuma. Pentru 2-3 agentii festivalul era prilej de a pleca de pe scena cu portbagajul plin de trofee, iar pentru altii era doar frustrarea de a fi participat cu doar 1-2 inscrieri in cele aproximativ 100 cate erau in total. Asta a stricat Ad’Or. Si nimeni nu a cartit ca festivalul ar avea vreo problema, decat cea vesnica a  fantomelor - publicitatea putin rulata in media, si acuzata ca a fost facuta special pentru a castiga premii.

Noul ADOR nu are multe premii. Dar imaginea controversata a festivalului este construita de anii trecuti. Cine are zecile de premii ale anilor precedenti?