(AdPlayers.ro, Iulian Toma)
„Leo are o reputatie incontestabila pe piata, ca scoala de advertising, si multe dintre agentiile din Romania au fosti burnetteri in pozitii de management si nu numai, fie ca vorbim de departamente de client service, creatie sau strategie”, spune Ioana Iordache intr-un interviu de linistire a spiritelor acordat Iqads, despre recentele concedieri din agentie.
Si pentru ca doamna Ioana Iordache a vorbit despre reputatie, mi-a amintit de inceputurile publicitatii, la care poate multi cititori de marketing si comunicare erau absenti, dar nu si editorii de la AdPlayers.
In 1994, in Romania, Leo Burnett nu exista. Agentia era doar o intentie de firma de publicitate si cateva calculatoare imprumutate de Stefan si Ioana Iordache, frati care aveau de gand sa infiinteze astfel ulterior Leo Burnett & Target, iar reputatia agentiei despre care se vorbeste acum inca nu se inventase.
La acea vreme existau pe piata, ce-i drept cu o reputatie despre care se vorbeste destul de rar astazi, Saatchi& Saatchi, Graffiti BBDO, Young & Rubicam si OFC, iar toata publicitatea, dar absolut toata, lucra in aceste agentii de publicitate. Fondatorul Saatchi & Saatchi - Radu Florescu si Cristian Burci, fondatorul Graffiti BBDO, spuneau, nu foarte departe de adevarul crud, ca toti publicitarii au fost angajatii celor doua agentii.
Pentru cei care nu stiu, agentiile de mai sus au fost primele companii de publicitate din Romania iar Naumovici nu a inventat publicitatea si nici nu i-a adus mai multa stralucire decat i-a permis Ad’Or si Golden Drum, doua festivaluri care nu au reusit spre deosebire de altele, cum ar fi de exemplu Cannes Lions, sa se dezica de publicitatea de festival, prin mijlocirea concurentei, lucru pe care chiar Naumovici l-a sesizat acum un an, la Portoroz.
Oricum, ar fi cam greu sa ne imaginam ca un spot pentru Prigat, Bergenbier sau Muzeul Grigore Antipa invingator intr-un festival in Romania ar putea sa castige si intr-un festival cum este Cannes Lions, luptand cu un spot de festival international pentru Heineken. Chiar daca spotul romanesc ar apartine agentiei numarul unu in creatie si strategie din Romania.
Dealtfel, agentia care se autointituleaza numarul 1 in creatie si strategie nu este decat produsul unui mediu mai putin concurential care s-a suit pe pe legile unui festival de publicitate local niciodate scrise de Serban Alexandrescu (Headvertising), Alina Gavrila (Gavrila si Asociatii), Andrei Cohn ( Cohn & Jansen | Ashley & Holmes) sau Sorin Popescu (Next), astazi contestatatarii vechiului Ad’Or in care ei insisi altadata straluceau drept castigatori, prin anii 2001-2002.
In realitate, toata lumea a pus o caramida la crearea unui monstru local in publicitate lipsit de valorile competitivitatii asa cum este vazuta ea intr-un festival international cu mii de lucrari inscrise si nu sute, asa cum se intampla prin contributia publicitatii locale in vechiul festival Ad’Or. Iar Leo Burnett si Bogdan Naumovici nu au facut decat sa exploateze o oportunitate, jumulind festivalul de publicitate legal de premii, pentru ca nu au existat "creatii" mai bune in fiecare categorie de concurs in care s-au inscris lucrarile. Tot la capitolul "legi si regulamente" merita spus ca inclusiv festivalul de publicitate Golden Drum este contestat astazi chiar de catre seful de creatie al Leo Burnett, altadata agentia numarul 1 la Portoroz.
Ca sa revenim la vorbele Ioanei Iordache: Da, Leo Burnett poate si are voie sa vorbeasca despre reputatie. Dar cam tot atat de mult cat pot agentiile care au parasit AdOr sa vorbeasca despre premii de creativitate la ultimele editii ale festivalului local de publicitate, devenita o competitie blazon pentru Leo Burnett in ultimii 5 ani, dar parasita in tot acest timp de tot mai multi concurenti.
A vorbi astfel despre o "reputatie incontestabila" in publicitatea romaneasca este la fel de periculos cu a vorbi despre reputatia intreprinderii de stat patronata de PCR care a creat sloganul „azi la CEC 1 leu depui, maine el va scoate pui” - de care orice om peste 30 de ani ar putea sa-si aduca aminte si astazi in 2008.
Dar despre cata reputatie putem vorbi oare in cazul comunistilor?
