( adplayers, Iulian Toma) O vorba inteleapta din batrani spune “Uraste pacatul si iubeste pacatosul”. “Pacat” vine din limba greaca, si inseamna greseala. In traducere libera, batranii nostri intelepti care in cea mai mare parte a lor n-au cunoscut “binefacerile” televiziunii, ne invata “Uraste greseala si iubeste-l pe cel care a gresit”.
Pe cine sa mai indrepti astazi cand milioane de romani gresim in fiecare ceas urmarind dejectiile TV, in cautare de rating pe “gustul” omului. Daca fiecare dintre noi am avea gustul de a fi preocupati nu atat de distractie ci sa ramanem si cu ceva de folos in viata de la televizor, probabil ca am avea numai televiziuni cu programe in slujba vietii omului. Din pacate suntem liberi sa alegem si o facem prost. Parca alegem moartea. Suntem cu totii in slujba ratingului, urmarind rautatile de tot felul cu sufletul la gura. Uitam sa ne mai uitam la televizor si pentru noi insine.
Un canal TV unde lumea se bate in direct pentru a face audienta ar fi probabil cea mai usoara cale de a face un rating mare. Asta conteaza, si nu o audienta buna. Indiferent cate dejectii se vor emite, clientii de publicitate pentru care se fac programele nu vor trimite patronii spre continutul bun, asimilat cu ceea ce astazi specialistii de media numesc un continut de calitate, ci tot spre ratingul "mare" care spera ca le vor aduce consumatori multi.
Ce cumpara clientii de publicitate in media? Conteaza ratingul "mare" sau o audienta "buna"? Analiza se incheie repede. Publicitatea nu mai cauta de multa vreme calitatea, ci doar cantitatea. Nu se mai urmareste publicul tinta al unui produs, ci doar ratingul obtinut cu orice pret. Cu gandul la cantitate, televiziunea greseste alterand cu buna stiinta in fiecare zi continutul. In cele mai multe cazuri nu doar ca nu mai are legatura cu calitatea, dar tinde sa isi indobitoceasca audienta. Iar clientii de publicitate canta in strunele ratingului.
In fiecare zi media-planurile oamenilor de publicitate tintesc noi cote maxime de audienta marcilor pentru care lucreaza. Uitam deseori ca toate aceste maxime sunt facute numai cu scandaluri care nu folosesc nimanui. Femei cu poalele cat mai sus si decolteul cat mai jos sunt suficiente pentru a atrage audienta. Cat despre ce scot unii invitati pe gura pentru a creste ratingul, se sperie si dobitoacele care trec prin fata micului ecran. Ar trebui sa umblam toti cu dopuri in urechi. Daca ai copii, singura cale sa eviti indobitocirea lor este sa dai televizorul pe programe documentare cu animale si imagini din natura. Omul de la televizor nu se mai ridica la inaltimea frumusetii dobitoacelor.
Cu exceptia stirilor care il ajuta sa afle ce se mai intampla in cetate, show-urile TV nu mai sunt demult timp locuri de indreptare a omului, ci mai curand de pierzanie. Putinele emisiuni de ancheta sociala spre ajutor cetateanuluiau ajuns extrem de rare. Traim intr-o lume in care media nu mai are ca scop decat distractia cu orice chip, si nu acela de a fi in slujba cetateanului.
Nimeni nu se mai preocupa de binele omului de rand. Presa scrisa, singura care mai avea curajul sa faca un continut serios, cu greu isi mai plateste oamenii. Publicitatea marcilor alege tot mai des nu continutul de calitate ci ratingul de prost gust. Iar acum are ce merita. Un cetatean caruia ii este tot mai sila sa se uite la televizor.
Vor invata televiziunile sa-si indrepte programele spre un continut de calitate, castigand oamenii si pierzand un client de publicitate sau doi in goana dupa rating? Poate ca da. Mai curand, nu. Sa nu uitam ca televiziunea nu vinde calitatea, ci ratingul. Finalul nu poate fi decat unul.
Fiecare marca pe televiziunea ei piere!
