(Adplayers, Iulian Toma) Saptamana trecuta am fost plecat doua zile in Moldova prin judetele Bacau si Vaslui, iar la inceputul acestei saptamani la randuielile de plecare pe lumea cealalta a unei rude apropiate din partea bunicilor, din Vrancea. Timp de 2 zile si o noapte cat i-am stat in preajma, nu durerea pierderii celui care a plecat dintre noi m-a marcat ci altceva. De la Vaslui pana in Vrancea, erau mai adanci in obraji lacrimile izvorate din tristetea oamenilor cu mainile crapate, care in zadar au muncit toata vara, cat timp Dumnezeu nu le-a dat luni de zile nicio picatura de ploaie.
Framantati de lipsa ploii, durerea celor 50-60 de oameni cu lacrimi innodate in gat erau mai apasatoare decat durerea disparitiei dintre noi a celui care unora le fusese tata, sot, bunic sau unchi. Lacrimile ce se prelingeau pe umerii obrajilor sotiei, copiilor si nepotilor erau neputincioase. Nu puteau sa ude si pamantul ars de seceta unei veri care a inceput imediat dupa Pasti.
Pe aceasta seceta a venit referendumul la sat, iar noi hahaim la Bucuresti ce sa facem. Mergand sa votam ar trebui sa “mai ploua” si sa mai invioreze nitel holdele vietii asteia pline de televizor si goale de suflete carora sa le mai pese de oameni, nu?
Cum e mai bine pentru mine, Moarte?
In intelepciunea lor, Parintii Bisericii spun ca atunci cand vrei sa faci ceva, e bine sa-ti intrebi Moartea daca e bine. “E bine, Moarte, sa fac cutare sau cutare? Iar omul trebuie sa aleaga vazand daca, facand una sau alta, isi cheama mai degraba moartea sau o mai trimite o vreme de la el. E bine, Moarte, sa beau? Sa mananc asta, sau asta? Fac oare asta si oamenii politici?
Stau si ma gandesc. Se intreaba ei, conducatorii vremelnici de astazi, atunci cand ne cheama la urne: “E bine, Moarte, sa chem oamenii la Referendum?” “E bine, Moarte, sa chem oamenii la urne de 2-3 ori in 4 ani?”, fara sa aiba un sentiment de frica, indiferent cat de mic, ca aceasta chemare ar putea grabi sau indeparta moartea lor politica?
Exista cineva din randul conducatorilor nostri, care se intreaba, oare: “Cine suntem “noi”, Moarte, sa chemam la urne oamenii astia, chinuiti de viata si neajunsurile lor, ca sa ne aleaga de atatea ori, pentru ca tot de atatea ori sa nu fim in stare sa ne alegem intre noi cine si ce putem sa facem, fiecare dintre noi, pentru ei?
”Frate, vom muri”.
Cuviosul Parinte Paisie Aghioritul ( cuvios, cuviincios – o alta familie de cuvinte uitata de vremurile de azi) spune ca mai demult in vietile de obste exista un monah care avea ca ascultare sa le aduca aminte celorlalti parinti de moarte. In timpul ascultarii sale trecea pe la toti parintii si fratii si ii spunea fiecaruia: ”Frate, vom muri”.
Cati dintre conducatorii nostri se mai gandesc astazi la moarte, si cati doar la cele trecatoare, din lumea aceasta?
