"Asta la audienta" radio pe 25 – 35 ani
Joi, 02 Iunie 2005

( AdPlayers.ro ) Audienta in randul bucurestenilor cu varste cuprinse intre 25 si 35 de ani este dominata de Radio Guerrilla cu o cota de piata de 5,5%, urmata de Radio Romantic (4%), Radio Star (1,6%), Radio Total (1,5%) si InfoPro (0,2%) spun oficialii postului radio Guerrilla citand cel mai recent studiu al Asociatiei de Radio – Audienta - rezultate inregistrate de-a lungul intregii zile chiar pe segmentul principal vizat de postul din grupul Catavencu.

Potrivit aceleiasi surse, intervalul orar 07:00-10:00, unde pot fi ascultate emisiunile “Guerrilla de Dimineata” (07:00-09:00), realizata de Mihai Dobrovolschi si Iulian Tanase precum si “Asta la revista presei, baby”, realizata de Liviu Mihaiu, este dominat de asemenea de Radio Guerrilla cu o cota de piata de 4,1%. Postul este urmat de Radio Romantic (2,7%), Radio Star (0,7%), Radio Total (0,5%) si Info Pro (0,4%).

Radioul “catavencilor” mai spune ca programele Radio Guerrilla sunt ascultate si de celelalte categorii de varsta, “nu mai putin de 41.000 de bucuresteni cu varste mai mari de 11 ani vizitand zilnic frecventa 94,8 FM” sustin reprezentantii Radio Guerrilla.

“Daca initial, discursul noului post de radio a fost privit cu neincredere de concurenta, iata ca acum, dupa ce au fost facute publice rezultatele ultimului studiu al Asociatiei de Radio-Audienta, se poate spune ca Radio Guerrilla a avut dreptate, la numai 5 luni de la lansare acesta devansand concurenti cu state vechi pe piata radio” spun reprezentantii postului.

Radio Guerrila s-a lansat in peisajul audio-vizual bucurestean in luna noiembrie 2004. “Prima “formatiune de eliberare a radioului” de sub imperiul comercialului” dupa cum se autointituleaza postul de radio, avea atunci un comando initial format din Mihai Dobrovolschi, Liviu Mihaiu, Razvan Exarhu si Mihaela Radulescu. Ulterior “s-au mai alaturat cu arme si munitie” echipei Radio Guerrilla. nume cum sunt Marius Vintila, Ada Roseti si Vlad Craioveanu. 


PUBLICITATE: