(AdPlayers.ro ) Afrodita Blasius (foto), Managing Partner, Bridge Communications:
AdPlayers: Cum apreciati nivelul campaniilor si participarea campaniilor si agentiilor la EFFIE 2006 ?
Afrodita Blasius: Din nou, Effie 2006 s-a dovedit a fi un festival la standarde inalte. Cu un simt bun, matematic si profesionist al valorii, ce a condus (din pacate pentru industrie), la doar 6 Effie Gold din 14 categorii. O reflectare mai degraba corecta a realitatii.
In categoriile cu ani indelungi de existenta pe piata, spre maturizare, cu cresteri mai putin spectaculoase si cu o competitie acerba, e nevoie de marci puternice, coerente pentru a genera crestere. Si deci, campanii mai eficiente.
In categorii explozive e inca greu de izolat contributia comunicarii in cresterea anuala. Si nici masurarea in profunzime a efectelor ei inca nu a devenit o prioritate.
Un semn bun demonstrat de cresterea numarului intrarilor ( desi inca foarte mic raportat la alte festivaluri..) ca interesul pentru strategie si comunicare eficienta e in crestere.
AdPlayers: Care credeti ca au fost partile pozitive ale editiei din acest an fata de cele precedente?
Afrodita Blasius: Cu siguranta aplecarea catre latura educativa – seminariile festivalului care transcend festivalul si vor contribui la construirea unei industrii de publicitate mai riguroase, mai orientata catre rezultate. Pe tot parcursul anului si nu doar de dragul festivalului.
AdPlayers: ce noutati ati vrea sa vedeti la EFFIE 2007?
Afrodita Blasius:
- Mai multe campanii participante. Cred ca e o experienta buna pentru orice companie, pentru ca nu foarte des ai ocazia sa stai si sa analizezi, sa despici firul in patru si sa vezi de ce ai avut succes. Sa masori rolul comunicarii si al celorlati factori in cresterea vinzarilor. In general o faci atunci cind lucrurile nu merg bine. Si citeodata e prea tirziu.
- O transparenta mai mare din partea companiilor – mai ales prin publicarea studiilor de caz dupa festival.
- Un numar mai mare de agentii participante. Pentru ca e un semn ca atit ele, cit si clientii lor sunt interesati, daca nu chiar pasionati de publicitate ca disciplina de marketing.
Aprecierile Afroditei Blasius, Managing Partner, Bridge Communications
fac parte dintr-o serie de intrebari si raspunsuri initiate de AdPlayers si AdPlayers.ro privind EFFIE Awards Romania. Acestea reprezinta punctele de vedere ale unora dintre cei mai importanti jucatori in publicitate in legatura cu festivalul eficientei campaniilor de comunicare din Romania.
Raspunsurile sunt publicate integral in editia online in saptamana 27 martie 3 aprilie si vor mai contribui la realizarea unei analize ulterioare in editia tiparita.
(Iulian Toma iulian.toma@adplayers.ro )