Manastirea Diaconesti, "A venit si aici Craciunul" /"Sus la 'naltul cerului" (versuri de Radu Gyr)
(AdPlayers, Iulian Toma) Cu o piata de media sub 300 Milioane de euro din care prea putini bani mai ajung si pentru publicitate in presa scrisa, ziarele tremura de frig pe taraba pentru ca macar de Craciun sa mai fie nevoie de ele. Cu sau fara supliment special de sarbatori, chioscurile de publicatii stiu ca in aceste zile trebuie sa lase vacanta la o parte si sa incerce sa supravietuiasca unor vremuri in care portofelul nu este tocmai darnic cu ziarele si revistele.
Aflati intr-o permanenta criza si vesnica nevoie de bani, uitam insa ce avem cu adevarat mai valoros de sarbatori, indiferent de cat avem in cont, sau masa de Craciun. In frigul “celular-ului” de la Aiud, mucenicii perioadei comuniste se multumeau doar sa nu fie batuti. O bucata de paine, in cel mai bun caz, era de ajuns ca sa ii faca fericiti.
Intrati la racoare pentru “crime” impotriva unei “ordini democratice” care a omorat tot ce era randuit de Dumnezeu vreme de mai bine de 50 de ani, adevaratul crestin nu inalta insa carmuitorilor decat rugaciuni pentru a-i lumina "Cel de Sus" ce sa faca pentru viata lor si a celor care erau condusi. Cu toate acestea, unii dintre cei inchisi si judecati pe nedrept nu aveau sa mai vada lumina libertatii de azi.
O libertate cu care din pacate nu stim sa facem prea mare lucru. In loc de colinde, de 22 de ani de la revolutie, ii judecam si astazi in ziua de Craciun pe conducatori. E bine cel putin ca nu ii mai impuscam in sfanta seara a Nasterii Domnului. Uitam sa ii lasam deoparte macar pana dupa sarbatori, si ca trebuie sa facem curatenie doar in casele noastre si in ganduri.
Sa ne aducem aminte ca tot noi suntem responsabili, si nimeni altcineva, pentru toti cei pe care i-am ales din 89 incoace. Tot ceea ce ni s-a intamplat ieri sau ni se intampla astazi este pentru ca noi i-am pus pe toti acolo ieri, in posturile din care ne mai conduc si azi. In rest, sa ne bucuram ca am mai apucat sa ascultam colinde si in acest an.
Craciun Fericit!