( AdPlayers.ro ) Inovatia pare sa fie cuvantul de ordine al brand-urilor super- premium. Dupa ce in 2000, a pus la dispozitia consumatorilor singura bere din Romania imbuteliata in cutie cu eticheta in relief, iar in 2004 a lansat sticla Stella Artois cu eticheta in relief, Interbrew lanseaza pe piata romaneasca noua “sticla” Stella Artois de aluminiu - 0.33 l.
Produsa in serie limitata, noua Stella Artois in ambalaj de aluminiu este promovata in Romania pe canale HoReCa. Potrivit agentiei Momentum, parte a McCann WorldGroup Romania, actiunea de promovare a noului ambalaj se va desfasura atat in Bucuresti cat si la nivel national.
Noutatea ambalajului metalic consta in “designul avangardist si sofisticat al ambalajului si in materialul folosit pentru producerea acestuia – aluminiul” spun reprezentantii companiei. “Stella Artois te pretuieste si iti ofera un semn al distinctiei!” pare sa transmita noua aparitie a brandului din segmentul super- premium de la Interbrew.
Oficialii "berarului" spun ca “Ambalajul de aluminiu ofera conditii mai bune de pastrare, iar forma sa speciala mareste satisfactia consumatorului amator de extraordinar”. Stella Artois in ambalaj de aluminiu se adreseaza, spun ei, in primul rand acelora care isi permit sa aiba pasiuni costisitoare, care stiu sa atraga atentia si sa se faca remarcati. „Este un produs cu atitudine, pentru un consumator cu atitudine” mai afirma reprezentantii Intrebrew.
“Stella Artois este o bere cu traditie indelungata, de o calitate incontestabila, o bere super-premium, lider in segmentul ei” declara Mihai Albu, director general Interbrew Romania. “ Cum de la un lider se asteapta intotdeauna sa surprinda cu ceva inovator, am convingerea ca noua Stella Artois in ambalaj de aluminiu va fi pe placul consumatorilor romani”
Potrivit executivului, lansarea Stella Artois in acest nou ambalaj reprezinta inca un pas important in zona preocuparii permanente a companiei pentru inovatie.
Interbrew Romania produce Stella Artois pe piata locala din mai 1997. Conform studiilor de piata independente MEMRB citate de Interbrew, Stella Artois este astazi liderul segmentului super-premium.
( Irina Toma)