Noul PR Graffiti BBDO: Pleon Graffiti
Miercuri, 11 Ianuarie 2006

( AdPlayers.ro ) Departamentul de PR al grupului Graffiti BBDO s-a afiliat la reteaua Pleon, parte din reteaua Brodeur/Pleon Worldwide si parte a Omnicom Group Inc. (NYSE: OMC), unul din liderii mondiali in domeniul comunicarii. Noua entitate, parte a Grupului BBDO Romania, va fi cunoscuta sub numele de Pleon Graffiti. Asocierea cu Pleon face posibila intrarea pe piata romaneasca a celei mai mari retele europene de relatii publice, dupa cum sustin oficialii companiei.

Noul PR Graffiti BBDO: Pleon Graffiti

„Nu puteam gasi un moment mai potrivit pentru crearea Pleon Graffiti, avand in vedere evenimentele extrem de importante la care Romania va lua parte in urmatoarea perioada si uriasa experienta pe care reteaua Pleon o are atat in zona de brand PR, cat si in domenii precum Public Affairs si integrare europeana” sustine Dan Moraru (foto), CEO al Grupului BBDO Romania.

Potrivit executivilor sai, Pleon Graffiti isi propune sa devina unul dintre cei mai buni jucatori pe piata relatiilor publice din Romania. Oficialii companii au declarat ca infuzia de expertiza internationala de care va beneficia noua structura, Pleon Graffiti, vor sta la baza unei oferte extinse de servicii de comunicare, ce va depasi oferta standard de pe piata romaneasca.

Domeniile de specializare ale retelei Pleon in Europa sunt serviciile financiare, public affairs, tehnologia informatiei, industria automobilului, bunurile de larg consum, distributia, domeniul sanatatii si utilitarele.

Moraru a amintit ieri ca, inaintea aderarii la structurile europene, Polonia si-a trimis la Bruxelles specialistii in comunicare cu 2 ani inainte, pentru a fi la curent cu activitatile din “capitala” Uniunii Europene. El a mai adaugat ca reteaua Pleon este deja prezenta la Bruxelles. Presedintele Graffiti BBDO mai crede ca, dupa aderarea la structurile europene, Romania ar putea fi a saptea putere de vot a Uniunii Europene, daca deciziile acesteia se vor lua in functie de populatia membrilor sai.

Presedintele Pleon, Alex Schoep, a afirmat ca “Extinderea vizeaza o globalizare a serviciilor. Cum ne pozitionam ca o companie europeana, am cautat sa avem radacini in ceea ce astazi inseamna Europa, cautand pentru acest lucru agentii locale de succes.”

Cu o experienta de 9 ani in toate domeniile de activitate de relatii publice din Romania prin departamentul de PR al Graffiti BBDO, Pleon Graffiti  furnizeaza clientilor sai servicii de Brand PR (relatii media, comunicare de brand, evenimente, monitorizare de presa, evaluare), Corporate PR (comunicare interna si cu diverse publicuri tinta, fundraising, corporate social responsibility) si Managementul situatiilor de criza.

„Pentru piata de relatii publice din Romania, aparitia Pleon Graffiti inseamna crearea unei porti de acces catre servicii de PR la cele mai inalte standarde de calitate, bazate pe cultura si experienta europeana”, declara Liliana Serban (foto), Director PR al Pleon Graffiti.

Noul PR Graffiti BBDO: Pleon Graffiti Departamentul de relatii publice al agentiei Graffiti BBDO a fost fondat in 1997 si este format dintr-o echipa de 10 persoane care lucreaza pentru 15 clienti atat din Romania, cat si internationali. Pleon Graffiti lucreaza pentru nume de clienti si marci prezenti in cele mai diverse zone de activitate. Raluca Burileanu, Corporate PR Manager, a declarat pentru AdPlayers si AdPlayers.ro ca printre clientii Pleon Graffiti se numara Dacia, Scandia Sibiu, Wrigley, Henkel Romania, Renault Nissan Romania, Pepsi Beverages International, Ericsson Telecommunications, Clubul Roman de Presa, etc).

Pe langa serviciile de PR, acum prin Pleon Graffiti,  BBDO Group Romania ofera expertiza in strategie si dezvoltare de brand precum si creatie prin agentia de publicitate Graffiti BBDO, cercetare de media, strategie si cumparare de media ( media research, media strategy & media buying ) prin Media Direction si servii de CRM & interactive prin Proximity Bucharest. Infiintata in 1991 de catre Cristian Burci, Graffiti BBDO aniverseaza in acest an 15 ani de existenta.

Ultimele recunoasteri ale relatiilor publice din grupul Graffiti BBDO sunt premiile obtinute in 2004 si 2005 in cadrul Galei Excelentei in PR:  Silver Award 2004 - pentru lansarea unui program de resurse umane al companiei Quadrant Amroq Beverages, Golden Award for Excellence for SRP 2005 -  programul “Impreuna pentru o Delta curata” dezvoltata de Henkel Romania si Mentiunea de Onoare la PR Awards 2005 pentru campania “Prigat Alegerea Naturala”.

Pleon lucreaza pentru clienti precum Microsoft, Sony, Metro Group. Specialistul in relatii publice este in acest moment, afirma reprezentantii sai,  cea mai extinsa retea europeana, avand 31 de puncte de lucru in Europa, situate in 15 tari, si peste 850 de angajati. Prin intermediul agentiilor asociate, Pleon este prezenta si in alte 14 tari din Europa, Orientul Mijlociu si Africa, iar ca parte a retelei Brodeur/Pleon Worldwide este prezenta in Statele Unite ale Americii, America Latina si Asia Pacific.

Noile birouri Pleon inaugurate in Europa Centrala si de Est sunt cele din Romania (Bucuresti), Croatia (Zagreb), Cehia (Praga), Polonia (Varsovia), Rusia (Moscova), la care se adauga biroul deja existent in Ungaria (Budapesta). Noile locatii s-au alaturat Pleon in virtutea relatiilor existente cu societatea-mama de consultanta, BBDO Europe.

( Iulian Toma, info@adplayers.ro )


PUBLICITATE: