LG in lift cu ADDV Euro RSCG
LG, Teo, Domo
Vineri, 28 Octombrie 2005

( AdPlayers.ro ) LG Electronics si agentia de publicitate ADDV Euro RSCG au declansat o campanie de promovare neconventionala a liniei de frigidere side-by-side LG. Demarata la jumatatea lunii septembrie, abordarea neconventionala a constat in gasirea unei modalitati inedite, originale de a promova produsele premium LG Electronics.

Cele doua companii au hotarat decorarea lifturilor in unele dintre cele mai vizitate locatii comerciale din Bucuresti: Plaza Romania si Bucuresti Mall. Campania si se adreseaza consumatorilor romani cu venituri medii si mari pentru care ultimele tehnologii in domeniu constituie principalul criteriu de achizitionare si se va incheia la 31 decembrie. 

„Bucuresti Mall si Plaza Romania sunt spatii predilecte pentru publicul tinta LG, astfel incat decorarea lifturilor aferente a constituit o excelenta oportunitate in sustinerea pozitionarii produselor LG in segmentul premium” a declarat Teodora Juravle, Account Director ADDV Euro RSCG Bucharest. “Pe langa analogia intre usile lifturilor si usile frigiderului Side by Side LG, am dorit sa sugeram intrarea intr-un spatiu LG care sa creeze o apropiere intre consumator si produs, necenzurata de alti factori externi”.

Sefa contului de publicitate de la ADDV Euro RSCG motiveaza si alegerea variantei de promovare: “Utilizarea acestui spatiu ajuta la deconspirarea unor detalii ale produsului ce n-ar putea fi popularizate prin publicitatea clasica in alte medii”.

„Suntem foarte entuziasti de succesul acestei actiuni de promovare” a declarat Ioana Cristescu, Marketing Manager LG Electronics Romania. “Atat spatiul utlizat, cat si propunerea vizuala vin sa sustina obiectivul primordial al companiei pe piata din Romania, acela de a deveni primul brand premium national pana in anul 2007.”

Oficialul LG a mai spus ca ultimele inovatii in linia frigiderelor side-by-side: frigiderul cu 3 usi de la LG sunt prezente in reteaua de distribuitori autorizati Domo, Flanco si Media Galaxy.

Echipa implicata in proiect este alcatuita din Ioana Cristescu, Marketing Manager LG Electronics Romania, Raluca Ana – Marketing Coordinator, LG Electronics si Teodora Juravle – Account Director, ADDV Euro RSCG.

( Irina Toma )

PUBLICITATE: