IAA a numit-o pe Ioana Marzac - Sigarteu Vicepresedinte Regional IAA YP, Europa de Est
Marti, 19 Septembrie 2017

IAA a numit-o pe Ioana Marzac - Sigarteu Vicepresedinte Regional Young Professionals, Europa de Est.
Credit IAA YP

adplayers.info

IAA Young Professionals (YP), organizatia tinerilor profesionisti din marketing si comunicare, are o noua echipa de conducere la nivel global, formata din cinci Vicepresedinti regionali. International Advertising Association (IAA) a numit-o pe Ioana Marzac - Sigarteu Vicepresedinte Regional Young Professionals pentru zona Europa de Est. Astfel, Ioana preia responsabilitatile globale YP dupa trei ani in care a coordonat Chapter-ul local IAA Young Professionals Romania.

Noua echipa, aleasa dintre liderii comunitatilor YP locale, va actiona ca un hub de resurse pentru Chapter-ele IAA Young Professionals din fiecare zona coordonata. Ioana, responsabila pentru zona Europei de Est, este in prezent Social Media Manager SEE in cadrul Samsung Electronics Romania si are o experienta de peste 10 ani in marketing si comunicare in industrii precum cea a tehnologiei informatiei sau financiara. Din postura de Presedinte IAA Young Professionals Romania, Ioana a fost distinsa cu premiul ”Young Leader” in cadrul Galei IAA Inspire Awards 2015.  

“Chapter-ele locale IAA au dezvoltat lideri puternici care sunt pe punctul de a crea experiente unice si suntem incantati sa ii avem alaturi de noi pentru a contura modul in care impartasim studii de caz, facilitand astfel invatarea, networking-ul si evenimentele la nivel global”, a spus Felix Tataru, Chairman si Presedinte Global IAA.

Chapter-ul IAA Young Professionals Romania este unul dintre cele mai active din lume, fiind recunoscut la nivel global pentru activitatile sale in beneficiul industriei de marketing si comunicare. Impreuna cu IAA Romania, IAA Young Professionals Romania primit in 2016 premiul „The IAA Inspire Award”, in cadrul competitiei interne a IAA Global ce premiaza, la fiecare doi ani, cele mai active si creative filiale IAA din lume. 

“Alegerea Ioanei ca VP IAA YP Europe este o onoare pe deplin bine-meritata. Sub conducerea Ioanei, echipa IAA YP Romania a adus impact real tinerei comunitati Marcom din Romania, impact recunoscut prin 2 premii IAA Global in ultimii 3 ani. In noua pozitie, am convingerea ca Ioana va continua sa isi transforme determinarea in inspiratie si motivatie pentru comunitatea Marcom europeana.”, a declarat Maria Predoiu, Presedinte IAA Romania.

IAA Young Professionals este un program al International Advertising Association ce reuneste tineri profesionisti sau studenti in ultimii ani de studiu universitar, atrasi de pasiunea comuna pentru domeniul marketingului si al comunicarii. La nivel international, asociatia are peste 1000 de membri din 15 tari: Austria, SUA, Danemarca, Egipt, Olanda, Australia, Serbia, Elvetia, India, Italia, China, Turcia, Romania, UK si Bosnia Hertegovina.

Cele mai importante proiecte dezvoltate de IAA Young Professionals Romania sunt: CompetitIAA (concurs de marketing si comunicare), Serile YP (dezbateri si workshopuri), GalerIAA (evenimente dedicate pasiunilor creative), Civic Vox (solutii de marketing pentru ONG-uri).


PUBLICITATE: