Cuplu nou la stirile Realitatea TV
Marti, 21 Octombrie 2008



(AdPlayers.ro, Irina Toma)

 

Noul cuplu de prezentatori Realitatea TV - Liana Alexandru (fosta Patras) si Constantin Dragan va prezenta jurnalele de stiri de luni pana vineri, intre orele 10.00 si 16.00, se anunta intr-o informare a postului a postului de televiziune.

 

In urma acestor modificari la pupitrul stirilor, Laura Chiriac si Cosmin Prelipceanu, cei care prezentau in intervalul 10.00-14.00, se vor axa pe programul “16 – 18 Deschide lumea”, crescand astfel, potrivit postului de televiziune, viteza de reactie la evenimentele in desfasurare din intervalul 16.00 - 18.00. De asemenea, in intervalul 06.00-10.00, Marius Ionita va prezenta jurnalele Realitatea TV alaturi de Adriana Nedelea, iar Octavia Negre va prezenta jurnalele din weekend ale postului de stiri.

 

Liana Alexandru, cunoscuta telespectatorilor ca Liana Patras, lucreaza la Realitatea TV de 4 ani si jumatate, timp in care a contribuit la proiecte importante ale televiziunii de stiri, precum “Fabrica”, “Reporterii Realitatii”, “Realitatea zilei” si jurnalele din prime-time. Pentru Liana, schimbarea profesionala se suprapune cu una din viata personala. La sfarsitul saptamanii trecute, ea s-a casatorit cu Cosmin Alexandru, schimbandu-si astfel numele din Patras in Alexandru.

 

Constantin Dragan este in Realitatea TV de un an si jumatate, timp in care a realizat “EU Romania”, “Jurnal de bord” si “Cine schimba Romania” si a contribuit la programul “Reporterii Realitatii”.

 

 


PUBLICITATE: