(AdPlayers.ro, Iulian Toma)
CNA face scoala pentru emisiunile auto cu nu mai putin de 4 posturi de televiziune. În cadrul sedintei publice din 20.03.2007, membrii CNA au hotarât ca posturile Antena 1, Pro TV, National TV, B1 TV sa primeasca somatie publica pentru ca, în urma monitorizarii din perioada 10.02 – 03.03.2007 a emisiunilor care au ca tema noutatile în domeniul produselor auto-moto, s-a constatat ca nu a fost vorba de un demers jurnalistic ci de un demers publicitar.
CNA mai spune ca nu s-a respectat, printre altele, precizarea din art. 112, alin. 3 din Codul de reglementare a continutului audiovizual, respectiv conditia prezentarii în scop informativ, în cadrul aceleiasi emisiuni, a mai multor produse de acelasi gen sau clasa, iar în emisiuni lipsesc, de asemenea, referintele critice la adresa produselor prezentate, fapt care conduce la manipularea publicului, nu la informarea lui corecta;
În acelasi registru publicitar, postul de televiziune OTV a fost amendat cu suma de 2500 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind publicitatea în emisiunea „Emigrarea pas cu pas” (difuzata în data 15.03.2007), respectiv art. 27, alin. 1 din Legea Audiovizualului nr. 504/2002 si art. 112, alin. 1 din Codul de reglementare a continutului audiovizual;
Posturile Realitatea TV, B1TV si OTV au fost si ele sanctionate cu somatie publica pentru nerespectarea reglementarilor privind publicitatea si teleshopping-ul.
Postul Etno TV a primit si el somatie publica pentru talk-show-ul “Taifasuri” deoarece s-au încalcat prevederile art. 158, alin. 1 din Codul de reglementare a continutului audiovizual care interzic orice forma de publicitate pentru furnizarea de servicii medicale publice, de stat si private;
DDTV a fost si el somat pentru nerespectarea în cadrul emisiunilor de teleshopping a prevederilor art. 159, alin. 1 din Cod.
Membrii Consiliului au mai decis sa solicite posturilor de televiziune sa nu mai difuzeze spoturi de promovare pentru produsul SMOKELESS pâna în momentul în care, dosarul stiintific de atestare a calitatilor acestui produs va fi pus la dispozitia C.N.A.
C.N.A. a mai hotarât sa trimita posturilor de televiziune decizie de somare cu intrarea de îndata în legalitate si pentru varianta modificata a spotului Alpha Housing - cadou de casa noua pentru a respecta întrutotul dispozitiile privind informarea corecta prevazute de art. 3, alin. 2 din Legea Audiovizualului si conditiile de difuzare a publicitatii prevazute de art. 114, alin. 1, lit. b din Codul Audiovizualului.