"5 ani este destul". Felix Tataru nu mai vrea Presedinte. Candideaza doar in bordul IAA
Vineri, 17 Iunie 2011
 (AdPlayers, Iulian Toma)

Dupa alegerile din 29 iunie, Felix Tataru va deveni Senator – pozitie pe care o au deja toti fostii Presedinti IAA – Veronica Savanciuc, Mihail Vartosu, Mihai Ghyka sau Bogdan Enoiu, ca sa ii numim pe cei de la carma International Advertising Association, Romanian Chapter din ultima perioada. Pe scurt, IAA Romania.

O afacere de aproape jumatate de milion de euro pe an, fara profit. Cum, fara profit? De fapt, este impropriu zis si „afacere”. IAA este o asociatie non-profit. Surplusul de venituri este reinvestit in proiectele IAA: Effie Awards, Scoala IAA, iaa.ro, si tot ceea ce inseamna alte initiative mai putin vizibile altora decat membrilor asociatiei.

Presedinte IAA din 2006, atunci cand a preluat mandatul de la Mihai Ghyka, Felix Tataru a mai vorbit despre problemele asociatiei dar nicio data tragand linie sub 5 ani de mandat. Despre ce a vrut sa faca la carma organizatiei, ce probleme are agenda din perioada urmatoarea, cum vede rezolvarea acestora viitorul "fost presedinte", si nu in ultimul rand de ce nu mai vrea sa candideze pentru urmatorul mandat, in primul interviu de dupa 5 ani de presedintie IAA, in AdPlayersEXCLUSIV.

„5 ani este destul”.

„Nu parasesc IAA, dar 5 ani este destul. Candidez pentru o pozitie in bordul de conducere, de unde vreau sa ajut la fel de mult asociatia, asa cum cred ca am facut si pana acum. Insa cred ca a venit timpul sa las si pe altii”, explica Felix Tataru decizia luata pentru alegerile care vor avea loc la sfarsitul acestei luni, pe 29 iunie.

Cine ar putea sa isi mai depuna candidatura, si sa duca mai departe proiecte cum sunt Effie Awards, Scoala IAA, ori site-ul asociatiei iaa.ro? „Sunt mai multi oameni care cred ca pot continua aceasta munca, din care i-as nominaliza doar pe oricare dintre fostii colegi din bordul de conducere”, adauga el.

„Ce-ati facut in ultimii 5 ani”, domnule Presedinte? 

Ii suna mobilul. Pare mai interesat decat de intrebarea cu tenta electorala a anilor 90. La telefon este unul din oamenii din grupul GMP, care se afla in juriul de la Cannes Lions. Ioana Manoiu, managing partner la GMP PR, l-a sunat sa ii spuna in timp real despre dezbaterea PR versus Publicitate din mijlocul juriului Cannes Lions 2011, chiar daca nu poate oferi amanunte legate de procesul de jurizare.

„Nu este o intrebare usoara, pentru un mandat din 2006. In primul rand cred ca am contribuit ca numele IAA sa fie o un nume respectat atat in interior, cat si in exterior, sau in relatia cu autoritatile. Filiala IAA Romania a fost apreciata pentru acest lucru de IAA Worldwide nu prin numarul numarul de membri, ci in primul rand prin anvergura proiectelor derulate, de la IAA Summit, la Scoala IAA, Effie Awards sau iaa.ro”, explica Tataru, care crede ca intelegerea lui a fost ca IAA sa fie inainte de toate educatie si legislatie.

Felix Tataru este astazi atat Presedinte IAA Romania dar si Vice Presedinte IAA Global, pozitie de unde are si o perspectiva internationala a membrilor International Advertising Association. „Suntem printre primele 5 daca nu cumva in primele 3 organizatii IAA din intreaga lume. Probabil cea mai buna pozitie pe care o avem in IAA Worldwide, de la infiintarea din anii 1930, si pana in prezent", adauga el. 

IAA nu avea "House"

Privind retrospectiv, Tataru isi aduce aminte ca la inceputul mandatului, in 2006, IAA nu avea „House”. Dupa discutii cu Primaria, dar si in urma unui efort de echipa din bord si sponsori, toata lumea a pus umarul la constructia a ceea ce astazi se cheama IAA House. Sediul de pe Calea Victoriei unde industria autohtona de publicitate de sub umbrela IAA Romania reuneste in jur de 170 de membri – investitori in comunicare, media si agentii de publicitate, comparativ cu 55-60 cat avea in  urma cu 5 ani.

Dar nu acest lucru i se pare mai interesant lui Tataru. Isi aminteste ca atunci cand a venit la presedintia IAA, mare parte din veniturile si asa mici ale asociatiei proveneau din taxele membrilor. Astazi lucrurile stau altfel. La sfarsitul lui 2010, taxa de membru mai reprezenta doar 24% din veniturile totale, restul banilor IAA fiind atrasi din alte surse de finantare de la taxe de proiect, la  sponsorizari.

La sfarsitul anului trecut, din totalul de aproximativ 400.000 EUR, cat reprezinta veniturile asociatiei din toate sursele sale de finantare, taxele membrilor aduna doar in jur de 98.000 EUR. Pe langa acestea, in topul veniturilor se afla veniturile din Effie Awards - aproximativ 100.000 EUR. Toata socoteala cifrelor este foarte atent de studiat atunci cand intr-un an, cum a fost cel din 2010, numarul de inscrieri in festival a adus evenimentul la cota de avarie.

Educatie si legislatie

„Primul lucru pe care l-am facut atunci cand am fost numit la alegeri a fost sa spun ca in viziunea mea IAA inseamna educatie si legislatie. Si cred ca am reusit sa fac destul de multe dintre cele pe care mi le-am propus alaturi de echipa cu care am fost in bordul de conducere”, spune el.

In mandatul de presedintie al lui Tataru, IAA a fost in mai multe discutii de reglementare care fac astazi continutul codului audiovizual, a industriei outdoor, dar si legi care depasesc industria de comunicare. Este vorba de cunoscuta lege a "Zilierului”, sau cea privind dreptul de autor, proiecte discutate cu autoritati ale statului printre care se numara Ministerul Muncii sau cu Ministerul de Finante.

Nominalizata de Felix Tataru in randul proiectelor de educare, Scoala IAA este a fost gandita pentru educarea profesionstilor in comunicare. Chiar daca se poate parea ca 1500 de euro, cat este taxa necesara primei etape a scolii, ar putea fi bani multi, aceasta este platita la nivel de meditatii de elev, dupa cum isi aminteste Tataru un calcul sumar cu managerul Codecs, cu al carui sprijin a demarat proiectul.

„Sunt in jur de 150 de oameni – nu am la indemana cifre exacte – care trec prin procese de pregatire de aproximativ 5 luni, de doua ori pe saptamana – vineri si sambata. Ratiunea unei zile de lucru si a unei zile de weekend a fost inclusiv una de timp si bani. Altfel spus ca oamenii sa contribuie 50% din din timpul si banii companiei, si 50% din timpul liber si banii personali ai fiecarui om care se pregateste”.

Unde mai are de lucru IAA?

„Mai avem ceva de lucru la codul etic al acestei industrii. Si in 2011 avem cazuri in care ni se semnaleaza ca exista jucatori din piata care sunt departe de a juca „fair-play”. Ar mai fi de vorbit si despre transparentizarea pietei de media - nici astazi nu avem un sistem integrat audidat care sa ne spuna cati bani sunt in piata de media intr-o categorie, ci estimand doar in functie de rapoarte pe diferite tipuri de media. 

Cine ar putea fi viitorul Presedinte? „Alegerile vor decide, insa ar putea fi oricare dintre colegii din bordul de conducere, sau altcineva care cunoaste bine proiectele pe care le-am demarat deja. Raman la parerea mea ca IAA trebuie sa insemne si in continuare educatie si legislatie” spune Tataru.

Presedintele in exercitiu al International Advertising Association, Romanian Chapter crede ca este important ca IAA sa reprezinte si in continuare „educatie si legislatie”, iar proiectele demarate sa fie continuate. Incepand de la Scoala IAA sau EFFIE, si pana la rolul asociatiei in relatia cu autoritatile.

„Personal, in ultimii 5 ani, imi place sa cred ca nu am fost sef de agentie in relatia cu ceilalti membri ai asociatiei, si am incercat sa fiu si in locul investitorului in comunicare, sau al companiilor din media. Am mai spus-o. Trebuie sa ne lasam problemele acasa, si sa luam la masa IAA doar ceea ce ne uneste, nu ceea ce ne desparte. Personal, daca ar fi sa spun din ce categorie de piata ar trebuie sa fie viitorul presedinte IAA Romania, cred ca cel mai bine pentru intreaga industrie ar fi sa avem un presedinte Advertiser”.

Cine va candida la urmatorul mandat, inca nu stim. Cu atat mai putin cine va fi viitorul presedinte IAA votat in adunarea generala IAA. Tot ce se cunoaste in prezent este ca ultima data a depunerii candidaturilor este 28 iunie 2011. Alegerile IAA vor avea loc in Adunarea Generala, programata sa aiba loc in 29 iunie.

Mai mult in Oameni, AdPlayersEXCLUSIV


PUBLICITATE: