(AdPlayers.ro, Iulian Toma, iulian.toma@adplayers.ro )
Friends Advertising a câstigat Tiriac Imobiliare, dezvoltatorul din domeniul real-estate din grupul Tiriac Holdings, care a încredintat de curând agentiei de publicitate strategia de comunicare pentru primele sale proiecte imobiliare.
Conform agentiei de publicitate, noul brand pe piata imobiliara: „Residenz – cartierul german” de la Tiriac Imobiliare s-a nascut în cadrul unei ceremonii prezidate de Ion Tiriac, Ralf Nisar (LEG Stuttgart) si Emilian Oprea - primarul orasului Chitila, oficiali care au pus si piatra de temelie a primului santier ce da start proiectului imobiliar.
Dezvoltatorii Tiriac Imobiliare si LEG (Germania) au creat un joint-venture cu scopul de a realiza proiectul imobiliar Residenz, cartierul german.
Tinta: segmentul mediu
Dupa o perioada destul de îndelungata în care imobilele rezidentiale erau destinate preponderent segmentului superior al pietei, developer-ul Tiriac Imobiliare a decis sa construiasca un ansamblu de locuinte care sa se adreseze segmentului mediu, complexul Residenz din zona Chitila urmând a avea un pret promotional situat în jurul a 1000 euro/mp.
Cartierul German Residenz va fi dezvoltat pe un teren cu o suprafata de 68.230 mp si se va construi în patru faze, oficialii Tiriac Imobiliare estimând ca primii locatari se vor putea muta în decembrie 2007.
Pozitionare, de la Trout & Partners
Oficialii agentiei de publicitate spun ca, împreuna cu Trout & Partners, initial a fost dezvoltata strategia de pozitionare dupa care a urmat un proces mai amplu de redefinire a identitatii - naming, logo, slogan.
Wellcommen acasa! la Friends
Potrivit Friends, campania de promovare se va derula în perioada imediat urmatoare si va fi declinata pe mai multe medii de comunicare: internet, outdoor cu mash-uri amplasate în zone cu grad mare de expunere si tranzituri, presa scrisa cu ad-uri în cotidiene si publicatii de specialitate, precum si actiuni de relatii publice menite sa asigure o vizibilitate cât mai mare.
„Willkommen acasa!” este sloganul sub care Friends Advertising va comunica beneficiile oferite de noul complex rezidential: locatia atractiva ce ofera deopotriva avantajul proximitatii zonei centrale a Bucurestiului dar si acela al traficului redus, un bun raport calitate/pret, dotarile si facilitatile complexului, si nu în ultimul rând, garantia calitatii pe care o ofera numele Tiriac.
AdPlayersFile
Friends Advertising
Agentia de publicitate Friends Advertising - "cea mai mare agentie mica", asa cum îi spun partenerii sai, a fost înfiintata la inceputul anului 2003 în jurul echipei creative Bojan Spasic – Sorin Trânca, fiind prima echipa de creatie stabila din publicitatea româneasca, cu o experienta de lucru în acesta formula de peste 8 ani.
Printre clientii care se afla alaturi de Friends Advertising de la înfiintare se afla Unilever, Tina R si Siemens. În prezent, conform oficialilor agentiei de publicitate, portofoliul Friends cuprinde clienti cum sunt Banca UniCredit Romania, Unilever (cu proiecte pentru brandurile Sunsilk, Dero, Omo, Dove, etc), Canon Photo-Video CEE (cont regional în 16 tari Central si Est-Europene), TINA R, Medrom, Fan Courier, Intersnack, Euro 26, Gealan, Siemens Romania, Cefin Real Estate, Ivatherm, Fundatia Copii Sanatosi.
Residenz
Complexul Residenz (www.residenz.ro) va fi situat în orasul Chitila, Sos. Banatului nr. 14, într-o zona aflata în plin proces de extindere si dezvoltare economica, la doar 2 km de zona de nord-vest a Bucurestiului. Proiectul va include 48 de blocuri cu ascensoare, de 3, 4 sau 5 etaje si va cuprinde 480 de apartamente de 2, 3, 4 sau 5 camere, fiecare locuinta urmând a avea o suprafata cuprinsa între 66 si 194 de metri patrati.
Ansamblul rezidential va fi construit pe baza celor mai moderne tehnologii germane în domeniul proiectarii si construtiilor civile si va defini noi standarde de confort si siguranta în sectorul imobiliar, potrivit oficialilor de comunicare, urmând a oferi multiple facilitati, precum parcarea pazita cu o capacitate de 320 de locuri subterane si 338 supraterane, gradinita, zona comerciala cu discount-market si piata agro-alimentara si zona de agrement cu lac artificial.
Tiriac Imobiliare
Dezvoltatorul în domeniul real estate si al constructiilor Tiriac Imobiliare face parte din grupul Tiriac Holdings. Tiriac Imobiliare si-a început activitatea în anul 1994, odata cu înfiintarea Fergus Construct International, prima firma imobiliara a grupului Tiriac Holdings. Tiriac Imobiliare a înregistrat pâna în prezent o valoare totala de piata a investitiilor de 270 mil. Euro, înglobând 23 de companii.
LEG
Cu o experienta de 65 de ani pe piata imobiliara, LEG este o companie lider pe piata de real estate si a constructiilor din Germania, cu o cifra de afaceri de 600 de milioane de euro. LEG ofera servicii complete in domeniul investitiilor si al dezvoltarii de proiecte imobiliare, de la planning-ul specific proiectelor de anvergura, pana la consultanta tehnica si supervizarea constructiilor.