( AdPlayers.ro , Irina Toma, irina.toma@adplayers.ro )
Wal-Mart Stores, Inc. a numit Saatchi & Saatchi X (birourile Springdale, Arkansas) pentru a coordona serviciile de Comunicare in-store, Shopper Marketing si Strategie de comunicare, sustin reprezentantii din România ai agentiei.
“Pentru shoppers, obiectivul nostru este de a prezenta magazinele Wal-Mart ca fiind o experienta mai usoara, mai placuta, intuitiva si valoroasa. Este vorba despre comunicarea în toate punctele în care consumatorii interactioneaza cu Wal-Mart”, spune Andy Murray, CEO Saatchi & Saatchi X.
Wal-Mart, inc. detine aproximativ 3.900 de magazine si locatii SAM’s CLUB în Statele Unite ale Americii, oferind serviciile lor unui numar de 127 de milioane de consumatori saptamânal. Sub conducere Wal-Mart, evolueaza un numar impresionant de 1.3 milioane de angajati americani, dintre care: 235.000 de angajati trecuti de 55 de ani, 225.000 afro-americani si 150.000 de hispanici. De asemenea, dintre angajatii Wal-Mart 815.000 sunt femei.
Vice Presedintele pe Marketing si Comunicare, Julie Roehm, declara ca “Wal-Mart continua sa îsi dezvolte experienta în relatiile cu cumparatorii si partenerii sai, modul de comunicare si relatiile stabilite cu acestia reprezentând un lucru extrem de important pentru Wal-Mart”.
Cu privire la colaborarea cu Saatchi & Saatchi X, Julie Roehm, declara: “Am fost foarte multumiti de rezultatele oferite de catre Saatchi & Saatchi X, ca partener în proiectele de in-store marketing. Suntem de parere ca putem obtine rezultate si mai bune prin introducerea agentiei într-un aranjament AOR“.
“Suntem fericiti ca pe parcursul celor sapte ani de colaborare, relatia noastra cu Wal-Mart, a fost pozitiva, în continua crestere. Prin angajarea într-un contract în care reprezentam acest brand suntem în pozitia de a accelera procesul creativ si de a îmbunatati performanta si imaginea Wal-Mart fata de cumparatori si parteneri”, mai spune ea.
Wal-Mart
Reteaua de magazine Wal-Mart Stores, Inc. (www.walmartfacts.com), administreaza magazinele Wal-Mart, Hipermarketuri, piete învecinate si cluburi Sam’s, în Statele Unite. Compania opereaza de asemenea în Argentina, Brazilia, Canada, China, Costa Rica, El Salvador, Germania, Guatemala, Honduras, Japonia, Mexic, Nicaragua, Puerto Rico, Corea de Sud si Marea Britanie. Actiunile companiei sunt listate la bursa din New York si NYSE Arca, având ca simbol WMT.
Saatchi & Saatchi X, international
Agentia Saatchi & Saatchi X a fost creata în anul 2004, ca parte a companiei Saatchi & Saatchi apartinând celui de-al patrulea grup de comunicare la nivel mondial – Publicis. Compania are o experienta diversa, de la domenii precum arhitectura pâna la antropologie si publicitate si lucreaza în medii la fel de diverse precum prototipuri de retail design, sisteme de comuncare în magazine, si evenimente, fiind cea de-a patra agentie de publicitate din lume, dupa cum sustin reprezentantii agentiei.
Cu sediul în nordul Arkansas (SUA), agentia este specializata în cresterea diferentiata a brandurilor prin comunicarea specializata la punctele de vânzare si în punctele de interferenta dintre shoppers si brand (producator sau retailer); opereaza la nivel global, având 28 de birouri situate în Fayetteville, Cincinnati, New York, Londra, Paris, Frankfurt, Copenhaga, Stockholm, Mexico City, Buenos Aires si Dubai. De asemenea, compania este prezenta în Auckland, Wellington, Bruxelles, Varsovia, Bucuresti, Madrid si Sao Paulo.
Printre clientii internationali din portofoliu Saatchi&Saatchi X, se numara Wal-Mart, Procter & Gamble, Novartis si American Express.
AdPlayersFile Saatchi & Saatchi X
Prezenta si în România, Saatchi & Saatchi X ofera solutii de shopper marketing leadership si insight-uri, influentând comportamentul de cumparare prin repozitionare la raft, design de ambalaj, POSM, actiuni în magazin, amenajarea mediului de retail, direct mailing si inovatie de produs.
Prin instrumentele pe care le foloseste, agentia are capacitatea de a întelege contextul, motivele, barierele si interesele celor trei entitati: producator – retailer – cumparator, ne informeaza oficilii agentiei.
Solutiile oferite de Saatchi & Saatchi X presupun întelegerea comportamentului cumparatorului, a factorilor care influenteaza deciziile si actiunile cumparatorului, a spatiului comercial si a modului în care interactioneaza cumparatorul cu acesta, prin instrumente de research specializate („The Shopping Cycle”, „Eyecon”, „Shopper Passport”, „Shopalong”, „Shopper Intercept”) si adaptate obiectivelor programelor, mai spun oficialii companiei.