Realitatea Catavencu renunta la DBV Media House pentru vanzarile Publishing si Radio
Joi, 07 Mai 2009

 (AdPlayers.ro, Iulian Toma)

 Realitatea Catavencu va reinternaliza vanzarile produselor din zona de Publishing si Radio, la nici sase luni de vanzare a publicitatii prin DBV Media House. In prezent, publicitatea in presa scrisa si posturile de radio din grup sunt vandute de regia condusa de Brandusa Vlanga, casa de vanzari care mai administreaza si spatiul de vanzari de publicitate pentru televiziunile din trust Realitatea Tv sau The Money Chanel. 

 Potrivit unor surse AdPlayers apropiate grupului, board-ul de conducere Realitatea Catavencu ar fi votat deja marti, 6 mai, „PENTRU” intoarcerea vanzarilor de publicitate in presa scrisa si radio sub administrarea unor departamente interne de vanzari de publicitate, structurate cel mai probabil pe diviziile de lucru deja existente: Business, Quality sau Lifestyle. Decizia ar fi legata de eficientizareasi optimizarea operatiunilor de vanzare si reprezentare pe piata de media.

Potrivit acelorasi surse, miscarea nu va „concedia” echipele de vanzari ale publicatiilor si posturilor de radio care asigurau reprezentarea produselor pe piata de media. Este de asteptat ca in urma reinternalizarii, echipa de oameni care administrau spatiul de media sa fie practic aceeasi cu cea care vindea respectivele produse.

Schimbarile ar urma sa fie legate nu atat de modul de ofertare pe piata de media, ci de coordonarea echipelor de vanzari si raportare a acestora, care se doreste subordonate direct managementului fiecarei divizii din grup. Vanzarile de publicitate pe Internet au fost reunite de la inceputul acestui an sub F5 X Media, regia de vanzari online din cadrul diviziei de new media F5 a grupului Realitatea Catavencu. 

Organizat initial pe diviziile TV, Presa Scrisa si Radio, grupul Realitatea Catavencu este structurat din februarie 2008 pe trei mari divizii: Quality, Business si Life Style. Divizia Quality reuneste postul de televiziune Realitatea TV, publicatiile Cotidianul, Academia Catavencu si Idei in dialog, la care se adauga posturile Radio Guerrilla, Realitatea Fm si Gold FM. Divizia de Business Realitatea Catavencu are in componenta postul de televiziune The Money Channel, cotidianul Business Standard si saptamanalul Money Express. Divizia Lifestyle include posturile Romantica si Cine Star, publicatiile Tabu, 24 Fun, Bucataria pentru toti, Aventuri la Pescuit si SuperBebe.


PUBLICITATE: