sursa foto: BRAT/SATI
adplayers. info
Investitiile in publicitatea online de tip display au scazut in primul semestru din 2015, comparativ cu acelasi interval al anului 2014, potrivit celor mai recente rezultate publicate de Biroul Roman de Audit Transmedia. Conform cercetarii BRAT, investitiile in publicitatea online de tip display au scazut in primul semestru din 2015 cu 7% fata de aceeasi perioada a anului precedent, ajungand la o valoare de 49 milioane EUR (ratecard).
Cu toate ca la nivel de ansamblu piata de publicitate online este caracterizata de o evolutie crescatoare in ultimii ani, tendinta confirmata de cresterea numarului clientilor de publicitate care investesc in acest mediu, precum si de evolutia pozitiva a numarului de marci promovate si a campaniilor derulate, aceasta tendinta nu se regaseste si la nivelul publicitatii de tip display, cresterea investitiilor avand loc in zone ale publicitatii online care nu permit inca monitorizari sau evaluari independente sau transparente. In cazul publicitatii de tip display, investitiile companiilor din Romania, in siteurile autohtone, au inregistrat o descrestere de 7% in primul semestru al anului, fata de aceeasi perioada a anului 2014.
Sectoarele de activitate care au generat cele mai importante investitii in publicitatea online in prima jumatate a lui 2015 sunt piata auto si comunicatiile, urmate de sectorul financiar si de magazinele online. Comparativ cu acelasi interval al anului 2014, investitiile in publicitatea online ale sectorului financiar s-au dublat, in special datorita clientului ING GROUP, in timp ce sectorul farmaceutice a avut o crestere de aproximativ 145%, principalele marci comunicate fiind Audionova, Ortopedica, Sensiblu, Catena si Medicover.
Primele 10 site-uri sub aspectul investitiilor din publicitate atrase in primul semestru al anului 2015 au cumulat peste 40% din totalul investitiilor in publicitatea online. Topul este condus de adevarul.ro, care a inregistrat o crestere de 53% fata de acelasi interval al lui 2014.
Mai mult in Interactive