'Pe advertiseri nu ii intereseaza daca revista e platita sau nu' Ovidiu Brazdau - Development Consultant, Info - Sanatate
Miercuri, 26 Martie 2008

(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

 

„Pe advertiseri nu ii intereseaza daca revista e platita sau nu, ci daca e citita de public interesat”, afirma, pentru AdPlayers, Ovidiu Brazdau - Development Consultant pentru revistele gratuite din reteaua Info Sanatate, publicatii care se autopozitioneaza pe locul intai intr-un top al revistelor de sanatate inclusiv platite.

 

Raspunsul oficialului vine in urma materialului publicat in AdPlayers in care editorii publicatiilor gratuite se autoproclama numarul 1 intr-un top cu publicatii vandute. Ovidiu Brazdau crede ca topul intocmit de colegii sai de la marketing este OK si mai spune ca „Pozitionarea si costul pe mie este elementul cheie care dicteaza intr-o campanie de marketing”, fara sa faca vreo diferenta intre publicatii platite sau distribuite gratuit.

 

Oficialul Info Sanatate merge cu speculatiile pana acolo incat sustine ca publicul care cumpara Marie Claire nu cumpara neaparat si o mare valoare editoriala. Va lasam in compania pozitiei integrale a reprezentantului publicatiilor Info – Sanatate, retea care insumeaza mai multe publicatii gratuite de profil:

 



 
"Din punctul meu de vedere topul realizat de colegii mei este ok", 
Ovidiu Brazdau - Development Consultant, Info - Sanatate:

„Pozitia dvs. este oarecum unfair, avand in vedere ca pe advertiseri nu ii intereseaza daca revista e platita sau nu, ci daca e citita de public interesat.

 

Din punctul meu de vedere topul realizat de colegii mei este ok, avand in vedere ca se precizeaza clar ca este vorba de un top referitor la „tirajul lunar al revistelor de sanatate”, platite si gratuite. Nu vad nici o problema aici.

 

Pozitionarea si costul pe mie este elementul cheie care dicteaza intr-o campanie de marketing, nu? Canalul de comunicare TV, radio, online, gratuit sau platit este ales in functie de aceste criterii. Atata vreme cat grupurile media nu vad nici o problema in ofertarea la pachet si nu vor putea fi obligati sa le separe, si nici nu cred ca vor sa le separa de acum inainte, dilema platit versus gratuit e rezolvata. 

 

Cred ca inca in Romania gratuitatea este inteleasa gresit ca o actiunea de a baga cu forta publicatii pe gatul cititorului. Nici vorba de asta. In cazul nostru, cine trece prin spitale poate sa ia sau nu revistele din punctul de informare, daca este interesat sau nu. Si le ia doar daca este interesat. Cred ca am depasit momentul in care oamenii iau orice este gratuit. Studiile de piata in domeniu arata ca oamenii iau doar daca ii intereseaza. Inclusiv 'spam' -urile din cutia postala.

 

Competitia gratuit vs. platit cred ca a devenit evidenta dupa ce online-ul castiga teren. Din punctul meu de vedere, viitorul apartine niselor si publicatiilor gratuite. Uitati-va la reviste gen Marie Claire in vest, cu 2 euro cumperi 1000 de pagini. Reprezinta revista o mare valoare editoriala in acest caz? Ma indoiesc. Eu cred ca in maxim 20 majoritatea revistelor tiparite platite vor dispare, cu exceptia celor de nisa"

 

Asadar, cred ca ar trebui sa va raportati la piata si evolutia pietei internationale cand analizati piata gratuitatilor”


PUBLICITATE: