Modificari in structura angajatilor dupa integrarea Burda – Sanoma Hearst?
Vineri, 09 August 2013
 ( adplayers, Iulian Toma) Va aduce achizitia Sanoma Hearst de catre Burda schimbari la nivel de personal angajat (concedieri, restrangeri de activitati) in cele doua entitati din Romania?

Este o intrebare la care Sandi Apostoloiu (foto) - Director General al companiei Burda Romania afirma pentru adplayers ca orice decizie nu poate veni decat dupa avizul pozitiv Consiliului Concurentei.

„Inainte de a lua orice decizie cu privire la reducerea de personal, dorim sa examinam toate structurile companiei”, a mai spus Sandi Apostoloiu  - director general Burda Romania.

Pe larg raspunsurile lui Sandi Aposoloiu, Director General, Burda Romania:

adplayers. Cat ar putea dura obtinerea rezolutiei de la Consiliul Concurentei?

Sandi Apostoloiu, Burda Romania: Nu exista o data anume pentru obtinerea unui aviz, a unei rezolutii din partea  Consiliului Concurentiei. Nu avem planificata o anumita data sau un anumit moment, totul depinde de analiza si decizia Consiliului Concurentei

adplayers. Va aduce achizitia schimbari la nivel de personal angajat (concedieri, restrangeri) in cele doua entitati din Romania?

Sandi Apostoloiu: "In momentul in care autoritatile (Consiliul Concurentei) vor aproba tranzactia, Burda Romania va analiza toate procesele operationale in curs ale Sanoma Hearst Romania. Acest fapt va include si politici de angajare, contracte, sisteme de salarizare si bonificatii. Managementul va putea sa decida daca se impun schimbari, doar dupa ce se vor strange toate informatiile necesare. Totul va fi facut in conformitate cu legislatia actuala.

Pe piata romaneasca Burda Romania este cunoscuta pentru valoarea pe care o acorda angajatilor, pentru plata la timp a salariilor si pentru o comunicare corecta si transparenta dintre conducere si personal. Inainte de a lua orice decizie cu privire la reducerea de personal, dorim sa examinam toate structurile companiei, imediat ce vom avea acordul – inca in asteptare – al Consiliului Concurentei. Numai dupa o analiza amanuntita putem spune daca anumite pozitii trebuie sa fie integrate.

Intr-adevar, Burda Romania trebuie sa astepte decizia Consiliului Concurentei inainte de a da raspunsuri la unele intrebari. Burda s-a hotarat sa achizitioneze Sanoma Hearst Romania datorita faptului ca vede o mare oportunitate de afaceri, brand-uri nationale si internationale de succes si o vasta experienta editoriala"

Mai mult in Media


PUBLICITATE: