Imi pasa cand oamenii ma incurajeaza, si nu sunt putini. „Iulian, ai renuntat?” suna astazi un email cu doua mesh-uri, unul mai lacom decat altul. Se intrec sa ia lumina soarelui din ferestrele Bucurestiului. Initial am zis sa ii raspund doar omului ca n-am renuntat. Numai ca el nu este singurul. Este doar unul dintre cei care mi-au scris astazi. Mai sunt si altii, din alte zile. Sunt oameni care ma intreaba la telefon. Altii, imi zic atunci cand ne vedem: „Ati renuntat?”

Pentru cei care nu mai vad lumina zilei

Dragii mei, eu poate renunt. Dar nu despre o revista online ca adplayers sau despre cineva care scrie este vorba. Nu vedeti ca nu renunta Oamenii care vor sa stie ce-au mai facut cei de la Primarie cu ferestrele lor?  Primarii si primariile nu se urnesc sa faca nimic. In afara de promisiuni electorale. Insa nici eu nu am abandonat. Scriu, si nu sunt singurul, despre modul in care inteleg unii sa astupe chipul frumos al ferestrelor din Bucuresti, sau din orice alt oras.

Fereastra are un chip frumos, pentru ca dincolo de ea este chipul omului. Chipul lui Dumnezeu. Cum sa-l astupi? Cum sa-L acoperi? Fereastra este locul prin care intra Soarele. Este locul prin care pruncii vad lumina zilei. Mai devreme sau mai tarziu, dar il vad cand vor ei. Nu cand ii lasa altii. Este locul la care ne asezam cand eram mici sa ne uitam cand vin parintii acasa. Pentru ca ne era dor de ei. Poate ca si acum ne mai vedem parintii sau bunicii pe care nu-i mai avem printre noi. Fereastra este locul unde ne asezam sa vedem Soarele Diminetii, ori Apusul Lui. Le scriu cu majuscule pentru ca sunt mai mult decat numele unor persoane. Este numele meu si al tau. Al lui sau al ei. Cei mai multi n-ar putea trai fara ferestre. Dar nu chiar toti. Unii oameni sun obligati sa traiasca fara fereastra.

Pentru ei inca n-am renuntat sa urmaresc subiectul. Ma uit zilnic ce se intampla, doar, doar o sa aflu cand li se va elibera "fereastra". Acei oameni nu mai vad nici Soarele si nici Luna. Nici Rasaritul si nici Apusul. Nici Ploaia si nici Zapada. Nu tu Stele, nu tu Carul Mare. "La Steaua care-a rasarit..." "Care stea mama, tata? Eu n-am vazut niciuna, pentru ca noaptea stau in casa la televizor si fereastra e acoperita", ar putea sa ne strige copiii. Ai mei sunt fericiti. Avem ferestre.

Am zis sa asteptam elemente noi de la Primarie, pentru ca am simtit ca batem pasul pe loc. Gazeta Sporturilor a scris din 2011 despre Hexi Pharma. A trebuit sa mai moara insa cinci ani si cine stie cati oameni, pana astazi ca sa vedem dihonia in hidoasa ei marime, de neimaginat pentru nicio tara din lumea a treia. Si daca ucigasii nu erau lacomi, poate ca ne mai omorau 20 de ani fara sa-i prinda cineva.

Revista adplayers este printre cei care cred ca ai nostri de la primarie (si nu numai) sunt obligati sa vegheze nu doar la dezinfectanti, ci si la cearsafurile de publicitate outdoor din fereastra omului. Se poate face publicitate respectand si Omul, nu doar Legea Publicitatii Stradale, fata de care nimeni nu ar trebui sa fie mai presus. Dar se pare ca in Romania este cineva mai presus de lege. De fapt, sunt mai multi. Se cocoata in fiecare zi, si cad pe rand. Se intampla deja si se vede la stiri. Uitati-va la televizor sau pe Internet.

Sunt multi alesi ai nostri care permit astfel de nedreptati. Sau nu intervin sa indrepte lucrurile. Asteptand sa vedem ce se mai intampla cu regulamentul de aplicare a legii publicitatii stradale, aflam ca nimeni nu ne mai spune nimic despre legalitatea multor structuri de publicitate stradala. Stim ca au loc discutii la Primaria Capitalei, dar ma tem ca altele sunt prioritatile. In fond, suntem in campanie electorala. E bine chiar si cand se misca greu. Macar se misca - nu stam pe loc. Spre rusinea Bucurestiului, ardelenii s-au miscat insa mai repede. Clujul a facut pasi mai mari pentru intrarea in legalitate a publicitatii stradale.

Surse adplayers apropiate intalnirilor dintre autoritati de decizie ne asigura ca deja a fost formulat un „inceput de regulament”. Inca nu va putem dezvalui intreg continutul, dar merita apreciat stadiul de lucru in care se afla. In functie de evolutia acestuia, poate ca il vom si publica.

Ce stim in acest moment ca ne pregateste regulamentul de aplicare a legii publicitatii stradale?  Pe langa lucrurile de apreciat, adplayers a „vanat” si cateva reglementari din continut care, potrivit unui consultant in publicitatea outdoor, nu par decat sa mai prelungeasca si alte viitoare incalcari ale legii publicitatii stradale. Primaria si Regulamentul poate sa fie chiar mai aspru decat legea, numind zone protejate sau incercand sa respecte arhitectura unei parti de oras. Insa nu poate incalca legea cu autorizari locale, asa-numite „temporare”. 

Locale sau Temporare. Dar sa nu se schimbe nimic.

Practic, deja interesele „locale” din primarii ne pregatesc o nerespectare a legii si in viitorul regulament prin autorizarile „locale” „temporare” unde veti vedea oricand si la tot pasul aceeasi poveste de nerespectare a legii publicitatii. Sigur, pot fi locuri de interes in autorizarea unor proiecte locale, dar nu temporare, ci licitate pe o perioada de timp. Altfel, in regulamentul de aplicare a legii nu vom avea decat „aceeasi Marie, cu alta palarie”.

Fara spatii licitate si termene de timp stabilite, autorizarile locale temporare vor aduce in peisaj tot felul de „umbrele’ ale unor afaceri la fel de legale cum sunt si cele din acest moment, de la mesh pana la cuburi sau alte structuri mastodont amplasate pe spatii verzi. Nu inseamna ca in Bucuresti vom avea mesh-urile legale, ci niste structuri locale si „temporare” care isi vor schimba locul, iar in timp, si proprietarul.

Oameni de cursa lunga in publicitate, unii chiar membri ai unor asociatii onorabile, ma intreaba, de buna credinta, cine ma plateste sa ma iau si eu de curatenia publicitatii outdoor cand interesele locale de la primarie au invins tot timpul? Si, da, le-am zis. Am recunoscut. Ma plateste adplayers, prin cei care cred in norme si in legi. Daca ai agentie sau lucrezi in publicitate, nu poti trece prin oras fara sa-ti pese de cearsafurile puse in geamul oamenilor, decat daca esti platit de cineva sa le acoperi ochii si soarele.  

Daca esti platit de companii responsabile si oameni care conduc responsabil firmele, e limpede ca si publicitatea are bun simt si responsabilitate fata de oameni. Respect pentru parinti si copii, pentru bunici si nepoti. Oameni pentru care modul in care faci publicitate punand cearsafuri peste ochii altor oameni aflati in bucatarie, sufragerie sau dormitor, nu e totuna.

Pentru cititorii mai tineri, chiar si din comunismul de trista amintire, inainte de 1989, exista amintiri frumoase cu strazile si bulevarde din Bucuresti sau din tara. Spre deosebire de publicitatea de prost gust aruncata la intamplare pe blocuri, inainte de '89 nu aveai voie sa iti pui nici rufele la uscat in balcon, daca stateai pe bulevard. Ce sa mai zic sa strici arhitectura intregului bulevard cu cearsafuri.

Condamnati in propria casa

Un prieten din outdoor mi-a recunoscut, sincer, ca are o firma de outdoor care a pus mesh-uri pana cand a intrat intr-un apartament acoperit, fara voia proprietarului, de un mesh. Era mesh-ul pus de firma pe care o conducea. Imi reda scena acoperirii geamului cu un sentiment de vinovatie greu de descris. Omul se simtea pur si simplu ca un judecator care i-a condamnat pe cei din apartament la o altfel de puscarie pe viata.

Avea senzatia ca el insusi a dat intregii familii o  altfel de condamnare. O condamnare mai usoara, ce-i drept, in care esti liber sa iti dai drumul singur la usa, nu neaparat gardianul. O puscarie in care te duci la lucru, liber, fara gardian, dar te intorci intotdeauna seara la... puscaria cu geamuri acoperite de publicitate care nu respecta legea. O celula din care iesi sa-ti iei copiii de la scoala, sa-ti faci cumparaturile.

Te intorci intotdeauna, intocmai ca un detinut care vrea reducerea pedepsei pe buna purtare, in celula intunecoasa de cearsafurile puse in geam. Da, puscaria acoperita de mesh nu are gardian ca sa-ti dea un blid cu ciorba pe geam. Si nici  cine sa-ti trimita copiii la scoala. Daca nu poti s-o vinzi si inca te mai afli sa traiesti in ea, executi condamnarea pana la sfarsit. N-ai cum sa te supui vointei blocului sa-ti ia cearsaful din geam. 

Nu-ti mai ramane decat sa te uiti prin fereastra catre sfinti. La icoane. Si sa-ti zici, din cand in cand:
"Fereastra spre Cer, cand vom vedea, din nou, lumina zilei?"

Mai mult in OOH, Legislatie, Legea Publicitatii Stradale