780.000 EUR pe 2007, in revista gratuita Casa si Biroul
Marti, 25 Martie 2008



(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

 

Revista Casa si Biroul a inregistrat anul trecut venituri de 780.000 euro, potrivit lui Stefan Livadariu, General Manager al publicatiei. Singura revista gratuita din domeniul amenajarilor, decoratiunilor si constructiilor din Romania, conform editorilor, isi propune pentru 2008 depasirea pragului de 1 milion euro. 

Lansata in anul 2004, potrivit editorilor, revista Casa si Biroul s-a dezvoltat in sistem de franciza si, prin cele 11 editii locale, acopera orase precum Bucuresti, Brasov+Covasna, Timisoara+Arad, Cluj Napoca, Iasi, Sibiu, Targu Mures, Craiova, Ploiesti, Pitesti, Oradea. 
 

„Veniturile revistei provin exclusiv din publicitate din care 90% reprezinta exclusiv publicitate atarsa de la companiile locale”, a afirmat, pentru AdPlayers, Stefan Livadariu, General Manager LS Investment, editorul publicatiei. „Tarifele lista (Rate Card) de publicitate sunt cuprinse intre 1.700 LEI pe pagina si 2700 lei pentru o pagina de publicitate (la Bucuresti), iar pe retea 20,900 LEI”


Titlul este editat de LS Invest, insa franciza este dezvoltata de un numar de 9 companii care administreaza veniturile din publicitatea locala a revistei. Cele  11 editii locale sunt distribuite in tiraje cuprinse intre 10.000 de exemplare, 15.000 (Brasov) si 25.000 (Bucuresti).

 

LS Investment il are ca actionar majoritar pe Stefan Livadariu, care, pe langa revsita Casa si Biroul, mai administreaza si afacerea Spin Media, companie cu activitate pe piata de publicitate indoor si in care mai detine 50% din business. Reteaua indoor Spin Media este folosita si ca suport de distributie pentru Casa si Biroul. 

 

Editorul mai are in portofoliu o revista care se numeste Procente si pe care compania si-o doreste dezvoltata in acelasi sistem similar cu revista Casa si Biroul.


PUBLICITATE: