(AdPlayers.ro, Iulian Toma)
Festivalul televiziunilor si productiilor media locale Simfest a prelungit termenul de inscriere a lucrarilor pana la 19 August. Competitia se va desfasura la TIRGU MURES in perioada 27 august - 2 septembrie 2007, iar pana acum au fost inscrise in concurs peste saptezeci de productii de televiziune si multimedia.
Ioan Ceausescu, unul din oficialii festivalului, a declarat pentru AdPlayers ca bugetul festivalului, pentru anul acesta, cu tot cu Scoala de Vara pentru Jurnalisti TV, se ridica in jurul valorii de 50.000 - 60.000 Euro, festivalul fiind sprijinit si in contraserviciu.
In privinta numarului de intrari in competitie, numai in primii 3 ani productiile inscrise a inregistrat o crestere de la 72 la prima editie, la peste 220, la cea de-a treia. Simfest 2006 a adus, mai spune oficialul, si o mai mare acoperire in tara a participantilor si, in primul rand, o crestere calitativa incontestabila.
Tot anul trecut, un numar de opt productii premiate au indeplinit conditiile calitative de a putea fi difuzate la TVR. Numarul de participanti, la editia precedenta a competitiei, a crescut si acesta la peste 100.
Distinctii validate de Simfest.
(sursa: festivalul)
Documentarul "Focul de dincolo", realizator Ovidiu Dumitrana din Craiova, a primit la prima editie SIMFEST, in 2003, Premiul pentru cel mai bun scenariu. In 2006, a luat Marele Premiu la Festivalul International de Film Etnografic, Belgrad (Ovidiu Dumitrana a castigat, in 2006, si Marele Premiu SIMFEST, cu un alt documentar: Suflete aproape de cer);
Documentarul "Doctor Schileru", realizat de TV Etalon Ramnicu Valcea (Diana Deleanu) a primit in 2005 Premiul pentru scenariu la SIMFEST (TV Etalon a castigat atunci si Marele Premiu, cu "Mama Ghita"). In 2006, "Doctor Schileru" a luat Marele Premiu la Festivalul International al Televiziunilor Locale "Golden Beggar" din Kosice, Slovacia;
Tele 7 Petrosani (asa se numea pe atunci) a luat in 2003 Marele Premiu la SIMFEST. La sfarsitul anului, a primit de la CNA titlul de Cea mai buna televiziune locala din Romania.
Toate aceste lucruri au insemnat confirmari.
Caracteristici esentiale ale SIMFEST: jurizarea absolut libera, fara contact sau influente din partea organizatorilor ; libertate de exprimare deplina a jurnalistilor inscrisi sau prezenti la festival, atat prin lucrarile trimise cat si in cursul dezbaterilor pe marginea productiilor; nivelul foarte ridicat al trainingurilor organizate pentru jurnalisti, comparabil cu cele ale BBC, poate chiar mai complexe; atmosfera total degajata, de prietenie si solidaritate.