(AdPlayers.ro, Irina Toma)
Proiectul Scoala IAA de Marketing si Comunicare a fost acreditat si recunoscut de catre IAA Educational Programs devenind astfel Program Profesional de Instruire Intensiva sub egida IAA Educational Programs. In urma acreditarii, proiectul va fi prezentat public in cadrul Conferintei Globale IAA pe teme de educatie, care va avea loc la Washington DC, pe 6-7 Aprilie, chiar inaintea Congresului Mondial.
''Ii felicit pe colegii mei care au pus in practica ideea unei scoli intensive adaptata nevoilor specifice ale pietei noastre in acesti ani”, a declarat Felix Tataru, Presedinte IAA Romania. „Iata ca aceasta scoala pare sa nu fie numai o idee cu aplicabilitate locala ci una cu relevanta si recunostere la nivelul cel mai mare, fiind acreditata de IAA Worldwide”
Potrivit IAA – Filiala Romania, discutiile in vederea acreditarii au inceput inca din timpul
Summitului European IAA, ce a avut loc anul acesta la Bucuresti, si au fost purtate de o echipa formata din Afrodita Blasius, Cristina Gheorghe si Dan Petre pe de o parte, si John Holmes- IAA Educational Programs Director pe cealalta parte.
Scoala IAA fost inaugurata in primavara anului 2007 si este structurata pe trei module, pentru diferite nivele. Primul modul se adreseaza celor aflati la inceput de drum, care isi doresc o cariera in domeniu, dar si persoanelor care aspira sa lucreze in marketing & comunicare. Al doilea modul se adreseaza profesionistilor din middle management si seniorilor, iar ultimul modul este pentru directorii de client service, coordonatorii de grupuri si brand manageri seniori.