(AdPlayers.ro, Irina Toma )
Sapte Seri introduce, potrivit publicatiei, pentru prima data într-un ghid de informatie gratuita, o rubrica dedicata shopping-ului. Sectiunea, spun autorii, va prezenta cele mai noi tendinte vestimentare din tara si din strainatate.
Noua rubrica , sustine publicatia, va fi deschisa de o pagina editoriala realizata de catre redactorii unor reviste binecunoscute precum Burda, Ioana sau Men’s Health, ce vor prezenta tendinte vestimentare, accesorii, stiluri impuse de vedete internationale si multe altele.
Andras Kovacs, Director General Sapte Seri spune ca “shopping-ul a încetat de mult a mai fi o necesitate, devenind una dintre cele mai atractive modalitati de petrecere a timpul liber. Desi conceptul unei rubrici de shopping nu este unul tocmai nou pe piata, introducerea acestuia într-un ghid de informatie culturala si petrecere a timpului liber era necesar”, adauga el.
Media AdPlayersFile Sapte Seri
Potrivit editorilor, ghidul saptamânal de informatie culturala si petrecere a timpului liber SAPTE SERI (www.sapteseri.ro) este distribuit gratuit în 190,000 de exemplare în Cluj, Craiova, Iasi, Oradea, Pitesti, Sibiu, Târgu Mures, Timisoara, Brasov si Valea Prahovei (Sinaia, Predeal, Poiana Brasov, Busteni, Breaza, Azuga si Câmpina) precum si 60,000 de exemplare în editia de Bucuresti.
Conform oficialilor publicatiei, cititorul SAPTE SERI este activ, calator, cu vârsta cuprinsa între 18 si 40 de ani, însetat de noutate, arta si valoare.