Proximity Bucharest este finalista la John Caples International Awards
Miercuri, 23 Noiembrie 2011
 (AdPlayers, Info) Agentia de comunicare directa Proximity Bucharest ( parte a grupului BBDO Romania) a intrat pe lista de finalisti ai competitiei John Caples International Awards.

Autopromo-ul „Tune in” a intrat pe lista de finalisti a festivalului, una dintre cele mai importante intreceri de comunicare directa la nivel international. La linia de start a competitiei s-au aliniat 700 de inscrieri, in 30 de categorii de concurs.

Juriul festivalului a considerat ca proiectul “Tune in” este unul dintre cele mai bune campanii de self-promo la nivel global in 2011, pozitionandu-l pe lista proiectelor care concureaza pentru marele premiu al competitiei la aceasta categorie. Obiectivul campaniei „Tune in” a fost acela de a consolida pe piata locala pozitia de specialist CRM si de a genera oportunitati de new business pentru agentie, iar provocarea a reprezentat-o demonstrarea impactului comunicarii directe si punerea in valoare a resurselor inovative ale agentiei.

„Avem 10 ani de reputatie pe piata din Romania si premii obtinute constant la cele mai importante festivaluri internationale. Acum, am aratat inca o data ca printr-o comunicare directa inovativa poti surprinde pozitiv, obtinand astfel impactul asteptat: 91,7% dintre cei care au primit mesajul nostru au acceptat o intalnire cu noi. E ceva, nu-i asa? ”, spune Oana Bernecher, Managing Director Proximity.

Campania „Tune in”

Ideea implementata  a insemnat crearea unui post de radio pentru un singur ascultator! Astfel, prospectii au primit o cutie continand interfata unui radio player vintage, prevazut cu un buton On /Off. Urmand call to action-ul „In case of business emergency, tune in!”, prin actionarea butonului Start, destinatarul pornea simultan un emitator radio care anunta agentia ca prospectul a interactionat cu direct mailing-ul si pornea o inregistrare audio.

Destinatarul asculta mesajul din partea managerul general al agentiei (personalizat clientilor actuali ai agentiei, jurnalistilor si potentialilor clienti noi), si cu putin timp dupa terminarea lui, ascultatorul primea un apel pe telefonul personal. Vocea de la telefon era aceeasi cu vocea din inregistrare, si astfel, managerul multumea destinatarului ca intrat pe frecventa Proximity  si stabilea o intalnire de prezentare a agentiei. In realizarea campaniei au fost implicate echipe de creatie (Catalin Ionescu, Cristina Ciuca, Sorin Liurea, Mircea Sinpetru), productie (Dan Huber) si project management (Gabriela Terchila, Oana Bernecher).

Mai mult in Eveniment, Festival


PUBLICITATE: