Digital Print & Sign 2010.
Print & Sign 2011. (sursa: printsign.ro )
(AdPlayers, Iulian Toma)
Organizate anul trecut la Romexpo, fosta vedeta a targurilor de larg consum autohtone, expozitiile Print&Sign si Gifts Show vor avea loc in acest an in perioada 21-24 septembrie la Romaero Baneasa. Daca numarul final de companii care vor participa este inca necunoscut - pana la taierea panglicii inaugurale a celor doua evenimente mai sunt aproape trei luni – AdPlayers a intrebat cine a zis deja „Da” celor doua targuri si organizarii acestiora la Romaero Baneasa.
Confirmati
Potrivit Danielei Tarsay, Deputy General Manager la Euroexpo, Print&Sign va reuni toate segmentele industriei de imprimare, de la offset la digital si flexo si a atras deja confirmarea de participare a unor nume importante. Printre ele - Konica Minolta, Mozaik Consulting, Mons Medius, Geko, Printman, Adline Solutions, Sign & Display, Leykom, Xerox, Grup Transilvae, Total Media, Eurotop Grafix, Liftcon, Agressione, Primatehnic si Pin Plus Pin si-au anuntat deja prezenta la expozitie.
De ce vin aceste companii la evenimentul de la Romaero? „Este evenimentul de top al industriei tipografice si de productie publicitara unde se intalnesc specialistii din domeniu interesati sa vada ce echipamente, accesorii sunt noi pe piata si care sunt ofertele furnizorilor”, este de parere oficialul Euroexpo. „Aici se da tonul in piata si se ia pulsul industriei. Ne aflam intr-un moment temporar important cand piata se reorganizeaza in speranta cresterii economice. Este bine sa participi la Print&Sign nu numai ca expozant, ci si ca vizitator”.
Daca publicul tinta al expozantilor Print&Sign sunt furnizori de echipamente, accesorii si consumabile din sfera tiparului offset, digital si flexo, in randul participantilor ca vizitatori sunt oameni din toate categoriile de industrii care au nevoie de astfel de echipamente si servicii. Printre ei se afla producatori care intentioneaza sa cumpere produsele expuse, reprezentanti ai agentiilor de publicitate, dar si oameni de decizie din companii care aloca bugete pentru campanii de marketing si comunicare, acolo unde sunt folosite tipariturile de orice tip.
Desi este greu sa creioneze la ce numar va ridica numarul de expozanti, Tarsay inainteaza totusi un ordin de marime. „Conform estimarilor noastre, bazate si pe traditia expozitiei, ne vom bucura de prezenta a peste 150 de companii, atat din Romania, cat si din afara tarii”.
La capitolul vizitatori, targul spera sa atraga cateva mii bune de vizitatori. „Ne bazam pe faptul ca specialistii din industrie care stiu de Print&Sign, alaturi de cei care vor afla ajutati si de o campanie de promovare importanta, vor aduce la Romaero Baneasa peste 6000 de vizitatori in perioada 21-24 septembrie”
Print & Sign & Gifts News 2011
Noutatile editiei 2011 vor pune accent exoperienta consumatorului cu produsele si comunicarea facila intre furnizori si specialistii care achizitioneaza echipamentele, accesoriile si consumabilele expuse. Informarea publicului vis-a-vis de situatia pietei este si ea o preocupare a unor conferinte organizate pe timpul celor doua expozitii.
„Anul acesta pregatim conferinte si seminarii unde se vor dezbate problemele din industria publicitatii iar, la altele, se vor prezenta noi inventii pe partea tehnologica”, explica Tarsay. „Asteptam astfel ca printre vizitatori sa se numere si reprezentanti ai agentiilor de publicitate si din departamentele de marketing ale firmelor, mai ales ca, in acelasi timp cu Print & Sign, la Romaero Baneasa se va desfasura si expozitia Gifts Show, dedicata industriei de obiecte promotionale, de interes pentru campaniile de marketing viitoare”.
Despre Gifts Show, managerul completeaza ca expozitia este organizata anul acesta sub conceptul „Atelierul de idei”. „De la Gifts Show vei putea pleca acasa informat despre ce este nou pe piata. Vizitatorii vor descoperi colectia 2011-2012 de obiecte promotionale ale firmelor expozante si vor putea participa la seminarii pe tema „comunicarea prin obiecte promotionale”.
Tot in cadrul expozitiei se va derula si proiectul „Fabricat in Romania” Un proiect care sprijina productia autohtona de obiecte promotionale. In cadrul acestuia, intr-o zona special amenajata Gifts Show, firmele producatoare vor putea realiza pe loc, in fata publicului, obiecte promotionale, trecand prin toti pasii tehnologici.
Mai mult in Eveniment