Noi tendinte de eficienta in marketing si comunicare. Innovative AdPlayers.
Vineri, 25 Ianuarie 2013
 Intr-o lume cu tot mai putini bani pentru marketing, inovatia in comunicare este vazuta ca una dintre primele solutii de eficientizare a bugetelor. In plin boom stiintific, domenii precum neurostiintele, sociologia, antropologia, dar si noile tehnologii care tintesc comunicarea produc din ce in ce mai multa cunoastere cu o larga aplicablitate in publicitate, branding si marketing, domenii care depind de intelegerea naturii umane si a finelor mecanisme care o anima intr-un fel sau altul.

Neoromarketing

Cele mai populare, dar si eficiente campanii de marketing se bazeaza adesea pe o abordare transdisciplinara, bine ancorata cultural. Pentru a elimina riscul unor investitii uriase in campanii care ulterior se dovedesc ineficiente, din ce in ce mai multe companii apeleaza la studii de neuromarketing.

In cadrul acestora sunt folosite tehnologii din neurostiinte - Electroencefalograma (EEG), Galvanic Skin Response (GSR) si ochelarii cu functie de eye-tracking - pentru a obtine date valide stiintific despre angajamentul, atentia si interesul pe care consumatorul le are fata de produs sau mesajul publicitar. Studiile de neuromarketing sunt folosite in spoturi publicitare, materiale vizuale, product placement, eticheta, ambalaj, testare de produs si cam orice implica relatia consumatorului cu brandul.

Inline. Online & Offline.

Din informatiile de pana la aceasta ora, anul 2013 este anul in care mediile online si offline se vor transforma in in-line, o stare de perpetua conectivitate, independenta de computer, care implica si o noua relatie cu mediul virtual prin intermediul aplicatiilor – dar si al interactivitatii – de la display-uri multi-touch pana la complexe instalatii interactive, interfete neuronale, etc. Relatia cu tehnologia este din ce in ce mai intima, iar accentul in comunicarea cu consumatorul se pune pe experienta si interactivitate si nu pe receptivitate, cum am fost obisnuiti pana acum.

Pentru a va ajuta sa tineti pasul cu trendurile emergente in branding, marketing si publicitate, AdPlayers initiaza incepand cu prima parte a lunii februarie sub numele Innovative AdPlayers o serie de continut editorial si prezentari de tehnici inovative, care ii au ca protagonisti pe reprezentantii celor mai avangardiste business-uri si tehnici de comunicare din Romania.

Neuromarketing cu Buyerbrain. Tehnologii noi cu Modulab.

Atat continutul editorial cat si intalnirile cu specialistii vor dezvalui ce pot oferi aceste noi directii investitorilor in marketing si comunicare din Romania. Intr-o prima faza, continutul si seria de intalniri vor fi sutinute de doua laboratoare de inovatie in marketing si comunicare: Buyerbrain (www.buyerbrain.com), primul laborator de neuromarketing din Europa de Est, si Modulab, laborator trans-media si noi tehnologii cu aplicatii in arta, design si publicitate.

Absolventa a facultatii de medicina si a MBA-ului Romano-Canadian, Ana Iorga, CEO Buyerbrain, este acum doctorand in neuromarketing la ASE si singura specialista din acest domeniu cu expertiza in neurologie, advertising si business. Buyerbrain va prezenta cateva dintre avantajele competitive pe care le aduc studiile de neuromarketing si va va oferi cateva tipuri de “insight”-uri care se pot obtine doar prin intermediul tehnicilor neuro.

Ioana Calen si Paul Popescu, fondatorii laboratorului de noi media si tehnologii Modulab (www.modulab.ro), vor sustine atat editorialul cat si prezentarile despre felul in care noile tehnologii pot contribui la o mai buna diseminare a mesajului unui brand si la diversificarea si complexitatea relatiei acestora cu brandul.

Mai mult in Innovative adplayers, Eveniment


PUBLICITATE: