Descalificare rautacioasa la Effie: Poiana aruncata la cos de culoarea fontului sub un grafic!
Luni, 14 Iunie 2010


 ( AdPlayers, Iulian Toma )

Chiar daca n-a aflat inca panelurile de jurizare din motive de „confidentialitatea informatiilor” la Effie Awards Romania 2010, AdPlayers stie cel putin cum se arunca o campanie la cosul . Potrivit unor surse apropiate cazului inscris, Poiana (Kraft Romania) a fost descalificata la editia din acest an pentru culoarea fontului sub un grafic. Si nu este o gluma. 

Desi pare greu de crezut ca Effie jurizeaza culoarea, practic asta s-a intamplat cu campania „Alege Poiana. Fa-ti ziua mai frumoasa”. Dupa saptamani de pregatire a cazului, campania a fost scoasa in afara concursului din acest an pentru ca doar cateva cuvinte nu erau scrise negru pe alb, ci aveau culoare.

Contactat de catre AdPlayers, Peter Jansen, de la Cohn and Jansen, agentia care a inscris cazul, a confirmat descalificarea si recunoaste ca detaliul de culoare a fontului a scapat agentiei la scrierea cazului. Oficialul este insa dezamagit ca intrarea a fost scoasa afara din concurs pentru un detaliu de forma atat de mic.

„Regulile sunt reguli si trebuie respectate. Insa este clar ca ar trebui sa discutam cum putem evita astfel de descalificari nedrepte de forma in detrimentul continutului de fond al unui caz inscris la Effie”, a afirmat Jansen pentru AdPlayers.

Corectitudine, sau Exces de zel ? Conform regulamentului Effie, citat de oficial, graficul de ilustrare al cazului putea fi in culori, insa fontul nu. Jansen crede ca responsabilii Effie Awards 2010 au descalificat un potential caz de premiat in categoria rezervata dulciurilor, a doua sectiunede Produse Alimentare.

„A fost un caz cu rezultate extraordinare, acesta fiind si motivul pentru care am decis sa-l inscriem. Sunt convins ca avea sanse reale la Gold Effie”, a conchis Peter Jansen.

Sa scriem frumos

AdPlayers propune Effie ca insasi calitatea de inscris in festival sa fie premiata cel putin cu o diploma. Efortul de intrare a unui caz in litera legii Effie a dat nastere unor servicii speciale pe piata de comunicare: serviciile de scriere a cazurilor. Oameni de planning au ajuns astfel specialisti in dactilografierea cazurilor pentru chitibusuri cum ar fi "10 reguli de descalificare" ce fac victime sigure intre 10% si 30% dintre lucrari.

Zelul de a respecta „litera” de scriere a 5 coli de hartie A4 pentru Effie Romania da examen in fiecare an, si trece inaintea performantei unei campanii. Etapa este eliminatorie. Asta in timp ce revista Business Week a premiat de curand o carte despre ce poti sa scrii „pe spatele servetelului” drept cea mai inovatoare carte a anului 2008 - un titlu tradus in 25 de limbi, si cu vanzari pe locul 5 in topul Amazon din acelasi an.

Effie Romania ar trebui sa faca ceva nu ca sa evite descalificarile, ci inainte ca el insusi sa fie descalificat de o piata romaneasca ale carei mize ar putea sa nu se mai regaseasca in sloganul „sa scriem frumos”. Micile imperfectiuni de forma la scrierea cazurilor pot fi corectate in maxim 2 ore de la receptia unei inscrieri cu vicii de forma. Marile greseli ale descalificarilor rautacioase nu pot fi insa trecute cu vederea in fiecare an. Agentiile astfel tratate sunt practic in fiecare an demotivate sa mai vina la Effie.

Toate articole Effie Awards Romania 2010


PUBLICITATE: