30 Nov, cea mai aglomerata zi de tranzactii online Visa
Luni, 30 Noiembrie 2009

 (AdPlayers.ro, Irina Toma)

Visa Europe estimeaza ca luni, 30 noiembrie va fi cea mai aglomerata zi de pana acum din Europa pentru cumparaturile pe internet, cei mai multi dintre clienti alegand sa ia cadouri si sa isi faca cumparaturile de Craciun la timp. Se asteapta ca peste 318 milioane de EUR sa fie cheltuiti de detinatorii de carduri Visa in Europa, doua treimi din aceasta suma fiind pe carduri de debit.

In ultimii doi ani, cea mai aglomerata zi pentru cumparaturile pe internet a fost intotdeauna lunea de la inceputul lunii decembrie, care in acest an este in 30 noiembrie. Anul trecut, 1 decembrie a fost cea mai aglomerata zi pentru comertul electronic, cu peste 280 milioane EUR cheltuite pe cardurile Visa in Europa.

In magazinele fizice, ultima vineri sau sambata de dinaintea Craciunului sunt de regula cele mai aglomerate zile de cumparaturi, dar cum Craciunul este intr-o zi de vineri anul acesta, Visa Europe estimeaza ca cea mai plina zi va fi miercuri, 23 decembrie. Visa se asteapta sa proceseze peste 27 milioane de tranzactii in Europa in valoare de aproximativ 1,4 miliarde de euro, doar in aceasta zi, in crestere de 9% fata de 2008. 


PUBLICITATE: