Vodafone Romania si Amdocs au dezvoltat impreuna platforma Digital Experience pentru digitalizarea experientei in retail
Marti, 15 Decembrie 2020

 

,,Platforma Digital Experience pe care am dezvoltat-o impreuna cu Amdocs este un exemplu de raspuns la provocarea transformarilor masive din domeniul IT necesare pentru digitalizare, prin adaugarea unei componente digitale la sistemul BSS existent pentru a obtine rapid beneficiile digitalizarii, pentru noi si pentru clientii nostri." Catalin Buliga, Director de Tehnologie, Vodafone Romania

AdPlayers. info

Amdocs (NASDAQ: DOX), lider in furnizarea de software si servicii pentru companiile de comunicatii si media, anunta parteneriatul dintre Vodafone Romania si Amdocs ce a condus la dezvoltarea platformei Digital Experience in vederea digitalizarii experientei in zona de retail, anunta compania.

Colaborarea va oferi Vodafone Romania posibilitatea de a avea o imagine completa a clientilor in mai multe puncte de interactiune, integrand in acelasi timp produse de comunicatii fixe si mobile intr-un produs convergent destinat zonei de retail. Proiectul a inclus migrarea mai multor componente si capabilitati importante in cloud-ul Amazon.

Catalin Buliga, Director de Tehnologie, Vodafone Romania a declarat: “Intr-o lume cu un ritm accelerat al digitalizarii, capabilitatea noastra interna de inginerie software a devenit esentiala pentru viitorul nostru. Platforma Digital Experience pe care am dezvoltat-o impreuna cu Amdocs este un exemplu de raspuns la provocarea transformarilor masive din domeniul IT necesare pentru digitalizare, prin adaugarea unei componente digitale la sistemul BSS existent pentru a obtine rapid beneficiile digitalizarii, pentru noi si pentru clientii nostri. Acest lucru a transformat rapid modul in care interactionam cu clientii. Amdocs este un partener traditional, de incredere si foarte experimentat al Vodafone, iar parteneriatul nostru din Romania ne-a permis sa ne indeplinim viziunea de a deveni un lider in experienta clientilor.”

Anthony Goonetilleke, Group President of Media, Network & Technology, Amdocs a declarat: “Organizatiile care se concentreaza pe experienta clientilor depasesc piata cu o marja semnificativa. Avand posibilitatea de a implementa solutiile digitale ale Amdocs in cadrul oricarui sistem digital al afacerii, Vodafone Romania a digitalizat experienta clientilor sai, ceea ce va ajuta la modernizarea si eficientizarea canalelor de retail, la definirea pachetului potrivit de servicii, toate acestea cu o productivitate sporita. Suntem mandri sa fim partenerii Vodafone Romania in calatoria lor de transformare digitala”.

Potrivit informarii, proiectul este o etapa importanta in strategia Vodafone Romania de a deveni o companie de tehnologie in domeniul comunicatiilor, unde capabilitatile interne puternice in ceea ce priveste ingineria software au permis un nou model de parteneriat cu Amdocs. Prin transformarea digitala a experientei in zona de retail, Vodafone Romania poate intelege mai bine experienta clientilor sai cu ajutorul sistemelor inteligente pentru a interactiona cu acestia intr-o maniera mai orientata, mai personalizata si mai eficienta.

Mai mult in Digital, Parteneriate


PUBLICITATE: