Ursus a lansat Colectia de Succese
Miercuri, 05 Martie 2008

(AdPlayers.ro, Irina Toma)

 

URSUS a lansat astazi, proiectul “Colectia de Succese”, care isi propune sa celebreze anual succesele romanilor din 5 domenii: Sport, Arta si Cultura, Stiinta si Inventii, Business si Implicare Sociala, informeaza oficialii de comunicare ai marcii de la Image Promotion. „Am conceput astfel un proiect complex, prin care ne-am propus sa recunoastem anual realizarile celor mai valorosi romani”, a declarat Cezar Dumitru (foto), Senior Brand Manager URSUS.

 

Prima faza a proiectului l-a reprezentat un studiu de marketing cu ajutorul companiei de cercetare Synovate. Cercetarea a inclus doua faze: o cercetare calitativa - interviuri realizate cu 8 personalitati de referinta din domeniile arta, mass-media, medicina, sport, design si o cercetare cantitativa realizata pe un esantion reprezentativ la nivel national pentru mediul urban (600 de respondenti), persoane cu studii medii si superioare si varste cuprinse intre 18 si 64 de ani.

 

In cea de-a doua faza a proiectului, a fost implicat un juriu alcatuit din personalitati de marca, fiecare reprezentativa pentru cate o categorie: Ivan Patzaichin (Categoria Sport), George Banu (Categoria Arta si Cultura), Cristian Lascu (Categoria Stiinta si Inventii), Ion Tiriac (Categoria Business) si Anca Harasim (Categoria Implicare Sociala). Acestia au nominalizat cate 5 personalitati din fiecare categorie, aducand astfel in competitie 25 de nominalizati.

 

Publicul isi va putea vota nominalizatul preferat din fiecare categorie in cea de-a treia etapa, in perioada 5 – 31 martie, pe site-ul oficial al proiectului www.colectiadesuccese.ro si la Televoting & Info Line: 021/ 308 09 91 (numar cu tarif normal). Tot in aceasta perioada, fiecare membru al juriului va oferi note fiecarui nominalizat, astfel incat decizia privind castigatorul de la fiecare categorie va apartine in proportie de 50% publicului si 50% juriului.

 

Gala de premiere va avea loc in data de 17 aprilie, iar, pe langa trofeul „Colectia de Succese”, cei 5 castigatori ai proiectului vor mai avea ocazia sa faca o calatorie catre cea mai inalta cladire din lume, Burj Dubai, situata in orasul Dubai, care va fi finalizata in noiembrie 2008 si va avea 850 metri inaltime.


PUBLICITATE: