Un nou ”Plan de Viata” de integrare a tinerilor care ies din sistemul de protectie sociala, lansat de AFI Europe Romania si Asociatia The Social Incubator
Joi, 09 Iunie 2022

Dezvoltat cu McCann PR Romania si Asociatia The Social Incubator, proiectul isi propune sa incurajeze integrarea sociala si profesionala a tinerilor care parasesc sistemul institutionalizat la 18 ani si sunt nevoiti sa se descurce pe cont propriu.

AdPlayers. Info

AFI Europe Romania si Asociatia The Social Incubator anunta lansarea celei de-a doua editii a programului social „Plan de Viata”. Dezvoltat cu McCann PR Romania si Asociatia The Social Incubator, proiectul isi propune sa incurajeze integrarea sociala si profesionala a tinerilor care parasesc sistemul institutionalizat la 18 ani si sunt nevoiti sa se descurce pe cont propriu.

In fiecare an, in Romania, 3500 de tineri institutionalizati ies de sub tutela statului la varsta majoratului. Tinerii care parasesc centrele de plasament sunt de cele mai multe ori stigmatizati si marginalizati si nu au pregatirea necesara pentru a face fata acestei provocari uriase.

Fara resurse financiare pentru nevoile primare (locuinta, hrana, imbracaminte), fara cunostintele pentru a se descurca singuri in societate si a avea o viata independenta, acesti tineri risca sa ajunga pe strada si sa devina victime ale violentei, ale traficului de persoane  sau de droguri. Doar 1 din 40 de tineri care parasesc sistemul de protectie se angajeaza legal.

AFI Europe Romania si Asociatia The Social Incubator, ONG-ul partener, isi doresc sa le ofere tinerilor selectati in programul “Plan de Viata”, care parasesc sistemul la 18 ani, o sansa sa isi indeplineasca visele si sa devina membri activi si functionali ai societatii.

A doua editie a programului Plan de Viata a selectat, in prima faza, 15 tineri din toata tara carora le asigura un camin si le ofera consiliere personala si profesionala pe o perioada de sase luni, incercand sa le faciliteze accesul pe piata muncii si integrarea sociala. Tot ca parte a programului, tinerii primesc consiliere psihologica si au acces la ateliere specializate pe diferite subiecte educationale, dar si la diverse cursuri de specializare, in functie de preferintele fiecaruia.

„Prin activitatea noastra, AFI Europe contribuie la dezvoltarea oraselor prin construirea de cladiri de birouri, centre comerciale si rezidentiale. Suntem incantati ca, alaturi de parteneri de incredere, avem ocazia sa punem si o alta caramida de temelie si sa le oferim tinerilor vulnerabili un start in viata de adult. Ajutandu-i pe ei si sprijinind integrarea lor in comunitate, contribuim impreuna la dezvoltarea societatii, in ansamblul sau.”, a declarat Doron Klein, CEO AFI Europe Romania.

 „Sunt convinsa ca fiecare dintre noi a auzit, macar o data in viata, povestea celui care a reusit. Acel cineva care, in ciuda greutatilor, provocarilor si traumelor, a reusit sa isi construiasca o alta viata si sa inteleaga faptul ca nu felul in care a inceput povestea vietii noastre ne defineste si viitorul. Dar aceste povesti sunt rare, in raport cu numarul persoanelor aflate in situatii de vulnerabilitate. Iar in ceea ce ii priveste pe tinerii din sistemul de protectie a copilului, in special cei care parasesc sistemul la 18 ani, cred sincer ca schimbarea vietii lor presupune in primul rand un efort al comunitatii.

Plan de Viata este definit de bunatatea si implicarea celor care au crezut in The Social Incubator, dar mai ales in acesti tineri cu care noi lucram. Plan de Viata nu este doar un proiect cu si despre tineri care au parasit sistemul de protectie a copilului. Este despre incredere, apartenenta si despre oameni buni care au crezut in sansa lor. Este despre cum putem schimba vieti, daca o facem impreuna. Le suntem recunoscatori partenerilor nostri de la AFI Europe si McCann PR pentru prietenie, incredere dar mai ales pentru sansa la un viitor mai bun pe care le-au oferit-o nu doar tinerilor din program, ci tuturor copiilor si tinerilor care sunt in aceeasi situatie si nu au increderea ca vor reusi.”, a declarat Adriana Preda, Director Executiv The Social Incubator.

Prima editie a programului plan de viata s-a incheiat in ianuarie 2022 si a presupus inrolarea in program, a 10 tineri care au primit un camin si consiliere personala si profesionala pe o perioada de doi ani. Au fost identificate oportunitati de angajare si tinerii si-au gasit astfel un drum in cariera si in viata personala si atingand, de fapt, obiectivul principal al programului: integrarea in societate si accesul la independenta financiara si personala.

Actuala editie a proiectului presupune sprijin pentru mai multi tineri. Impartit in doua etape, programul ajuta initial 15 tineri, pe o perioada de 6 luni, sa aiba un start corect in viata de adult si sa se integreze in societate. Ulterior, vor fi selectati in program alti 15 tineri.

Companiile, dar si persoanele fizice care doresc sa sprijine integrarea sociala a tinerilor care parasesc centrele de plasament pot accesa platforma www.plandeviata.ro/  

Initiatorii programului Plan de Viata

AFI EUROPE

AFI EUROPE face parte din AFI Properties, companie lider in domeniul dezvoltarii, managementului si investitiilor imobiliare, care opereaza in Europa Centrala si de Est. In Romania, compania opereaza centrul comercial AFI COTROCENI, unul dintre cele mai mari si mai dominante centre comerciale din regiunea central si est europeana, AFI PLOIESTI si AFI BRASOV. In sectorul de birouri, AFI Europe Romania detine un portofoliu de 7 parcuri de afaceri de clasa A (AFI PARK 1-5, AFI TECH PARK, AFI PARK BRASOV, AFI LAKEVIEW, AFI PARK FLOREASCA, AFI VICTORIEI PLAZA, AFI PARK TIMISOARA). 

AFI Europe Romania este al doilea cel mai important proprietar de cladiri de birouri din tara, administrand proiecte de afaceri in valoare totala de aproximativ 300.000 mp inchiriabili si spatii de retail de aproximativ 170.000 mp inchiriabili. In 2020, compania a finalizat primul sau proiect rezidential pe piata locala – primul stadiu al AFI City Bucurestii Noi, care include 190 de apartamente, aducand experienta de lunga durata castigata pe pietele internationale.

In 2022 compania va inaugura AFI Tech Park 2, a doua faza a parcului de afaceri in trei stadii, situat pe bulevardul Progresului, precum si o galerie comerciala, AFI CITY BUCURESTII NOI, situata chiar langa componenta rezidentiala, la statia de metrou Laminorului. In 2021, AFI Europe Romania a achizitionat 2 terenuri in Pipera pentru dezvoltarea unei noi divizii de business, Residential to Rent, formata din 3 turnuri rezidentiale si un numar total de 450 de apartamente perfect adaptate nevoilor persoanelor care doresc sa aiba mai multa flexibilitate, dar, in acelasi timp, acces la o locuinta moderna, cu toate serviciile de intretinere, servicii si facilitati in imediata vecinatate. Planurile de dezvoltare viitoare ale companiei includ o noua zona comerciala in Arad, AFI Arad, dar si noi extinderi de birouri, spatii comerciale si rezidentiale de inchiriat in Bucuresti si la nivel regional. 

Asociatia The Social Incubator:

Infiintata in 2014, Asociatia The Social Incubator este o organizatie nonguvernamentala, nonprofit, pentru a veni in sprijinul tinerilor din medii defavorizate din Romania, prin interventii sociale directe, pragmatice si creative.

Organizatia ofera sprijin pentru integrarea socio-profesionala a tinerilor institutionalizati: cursuri gratuite de pregatire profesionala si stagii de practica, sprijin pentru gasirea unui loc de munca legal si sprijin pentru gasirea unei locuinte subventionate. De asemenea, asociatia dezvolta concepte si lanseaza proiecte sociale care sa faciliteze insertia profesionala a persoanelor din medii defavorizate.

Mai mult in Campanii, Responsabilitate Sociala, CSR,

 


PUBLICITATE: