Credit: UPC Romania
AdPlayers.info
UPC Romania demareaza campania „Activeaza factura electronica si adopta un copac” prin care indeamna clientii companiei, care au servicii de internet, sa renunte la factura printata prin activarea facturii electronice. Initiativa este desfasurata cu sprijinul asociatiei ViitorPlus, in proiectul „Adopta un copac”.
Prin intermediul acestei campanii, UPC Romania isi propune sa planteze 1.000 de copaci la fiecare 10.000 de facturi electronice activate in aplicatia My UPC. Pe langa actiunea de plantare, compania va sustine si ingrijirea puietilor, pana la maturitate, ca parte dintr-o investitie pe termen lung, in parteneriat cu ViitorPlus, o asociatie pentru dezvoltare durabila. Alaturi de aceasta, UPC si-a propus sa contribuie la cresterea suprafetei impadurite din Romania.
„Adopta un copac!” este un proiect de impadurire al asociatiei ViitorPlus, ce realizeaza actiuni de plantare din anul 2007. Cu fiecare persoana care se implica, cu fiecare puiet plantat si ingrjit, asociatia face un pas inainte catre viitorul in care fiecare se va bucura de aer curat, de privelisti verzi, de clima stabila, de biodiversitate si de armonie intre oameni si natura.
Clientii UPC Romania pot contribui prin activarea functiei de facturare online din contul My UPC.
ViitorPlus a fost infiintata in Romania ca organizatie neguvernamentala, nonprofit, independenta, pentru a stimula si contribui la transpunerea in practica a conceptului de dezvoltare durabila la nivel de individ, comunitate si organizatii.
In viziunea organizatiei, dezvoltarea durabila integreaza in viata cotidiana abordarea sistemica a realitatii si valorifica interconexiunile dintre planurile de mediu, uman, economic si social, care fundamenteaza civilizatia umana, in asa fel incat generatiile actuale si cele viitoare sa-si poata satisface nevoile si sa-si poata pastra oportunitatile.
Mai mult in Conturi, PR, Responsabilitate Sociala, CSR