„Romanii si platile cu cardul”. Cine sunt si ce obiceiuri de consum au utilizatorii din Romania. Studiu Cognition.
Joi, 03 Noiembrie 2022

 

In pregatirea Black Friday si in contextul unei cresteri in ansamblu a platilor cu cardul, Cognition a derulat un studiu amplu asupra consumatorilor romani cu varste cuprinse intre 18 si 75 ani, din mediul urban si rural, pentru a vedea cine sunt si ce prefera sa achizitioneze in aceasta perioada.

AdPlayers. info

In pregatirea Black Friday si in contextul unei cresteri in ansamblu a platilor cu cardul, Cognition a derulat un studiu amplu asupra consumatorilor romani cu varste cuprinse intre 18 si 75 ani, din mediul urban si rural, pentru a vedea cine sunt si ce prefera sa achizitioneze in aceasta perioada.

Lucreaza in servicii, urmaresc publicitatea online si TV, sunt interesati de cooking, entertainment & healthcare si cauta cele mai bune oferte - parte din caracteristicile romanilor de pana la 75 de ani care fac cumparaturi cu cardul, relevate de studiul Cognition.

Cine sunt ei, care sunt prioritatile si obiceiurile de consum, mediile de comunicare pe care le acceseaza si cum pot brandurile sa ii abordeze pentru a fi relevante? Cognition si-a propus sa raspunda la aceste intrebari in cel mai recent studiu realizat folosind ca instrument de research GWI Consumer Insights, ale carui rezultate complete pot fi consultate in cele ce urmeaza.

Cine sunt cei care fac plati cu cardul in Romania?

Cine sunt cei care fac plati cu cardul in Romania? Majoritatea sunt angajati in domeniul IT si Comunicatii, prefera publicitatea online & TV si fac achizitii cu cardul predominant in magazinele de bricolaj si electronice/electrocasnice.

Marea majoritate a consumatorilor romani care fac achizitii cu cardul sunt angajati cu norma intreaga, dupa cum se declara 64% din respondenti, fiind urmati - la o diferenta considerabila – de pensionari (8.4%) si studenti (7.1%).

Principalele domenii in care activeaza aceasta majoritate sunt cele ale serviciilor – IT&Comunicatii (6%), Transport, Logistica sau Distributie (5.6%) sau Retail (5.4%) iar zona de vanzari este cea in care se regasesc cei mai multi ca tip de activitate desfasurata (13.8%), urmata de cea de logistica (8.1%) si de cea de recrutare (6.7%).

Ca tipologie de consumatori, majoritatea (36.1%) sunt angajati cu preocupari in zona de parenting, urmati destul de indeaproape de cei care sunt genul spontan si care isi asuma riscuri (28.5%) si, pe locul 3 ca incidenta, la egalitate cu 24.8% de nativii tech si dependentii de mobil.

Sunt predominant persoane care isi permit cel mult o vacanta pe an (53.4%), cei care aloca buget si cheltuie cu cardul pentru a achizitiona 2 vacante anuale fiind doar in procent de 33.4% in timp ce, din totalul consumatorilor care platesc cu cardul din Romania, doar 6% planifica si achizitioneaza calatorii lunar.

Prefera sa faca achizitii cu cardul in magazine de bricolaj, electronice/electrocasnice, farmacii sau din zona fashion, in topul 5 al retailerilor unde consumatorii romani platesc cu cardul regasindu-se Dedeman (41.2%), Altex (35.4%), Catena (28.6%), H&M (28.1) si Jysk (18.7%).

Cauta cele mai bune oferte, urmaresc publicitatea online & TV, sunt influentati de reduceri sau extra-beneficii, vor produse de calitate si branduri implicate social

Studiul derulat de Cognition a relevat ca atunci cand vine vorba de platile cu cardul, consumatorii romani cauta sa achizitioneze produse de calitate ridicata (65%), urmate indeaproape de produse care ofera recompense sau beneficii la achizitie, precum reduceri sau cadouri (43.3%), locul 3 al preferintei (39%) fiind ocupat de produse pentru care simt ca au beneficiat de un nivel ridicat de serviciu clienti, ca principal factor determinant al achizitiei.

Sunt interesati de achizitii din domeniile cooking, entertainment si healthcare, principalele cumparaturi pe care le fac cu cardul fiind pentru gatit (63.8%), urmate de TV (61.9%), muzica (61.8), filme & cinema (58.2%), sanatate (57%) si calatorii (55.8%).

65% dintre consumatorii romani se documenteaza online

Inainte de a face achizitii cu cardul, 65% dintre consumatorii romani se documenteaza online pentru a afla mai multe informatii despre produs, 55.5% cauta online cele mai bune oferte pentru produsele pe care si le doresc, in timp ce 50.4% considera ca ii defineste cel mai bine faptul ca sunt constant loiali brandurilor pe care le apreciaza. In plus, 46.8% folosesc coduri de discount sau vouchere, iar 40.3% sunt inrolati si utilizeaza programe de loializare pentru a optimiza cumparaturile facute cu cardul.

Consumatorii romani sunt atenti la conditiile cumparaturilor online si au identificat ca principali factori care determina achizitia online cu cardul: livrarea gratuita (67.6%), recenziile oferite de alti consumatori (43.1%), reducerile si voucherele (42.5%), politicile usoare de retur (38%) si posibilitatea de a acumula puncte de loialitate (35.9%).

Consumatorii din Romania cauta branduri asumate, care comunica transparent si sunt implicate in tot ce inseamna mediul si comunitatea. Prefera brandurile care au o personalitate care transmite siguranta (73.5%), autenticitate (53.4%), inteligenta (52.9%), inovare (47.8%) dar si indrazneala (32%) si isi doresc ca brandurile sa asculte feedback-ul primit (44.6%), sa sustina furnizorii locali (43%) si sa fie responsabile social (41.3%).

In proportie aproape egala, consumatorii romani care fac achizitii cu cardul urmaresc publicitatea TV (36,6%) si cea online, livrata de motoarele de cautare (36.1%), locul 3 fiind ocupat de reclame primite prin e-mail sau direct mailing direct de la companii (30.7%), de abia dupa aceea urmand publicitatea din cadrul filmelor sau emisiunilor (25.3%) si recomandarea directa de la familie sau prieteni (24.7%) in planificarea unor achizitii.

Metodologia

Studiul „Romanii si platile cu cardul” a fost realizat analizand rezultatele obtinute prin intermediul GWI Consumer Insights privind comportamentul de consum, preferintele si interesele persoanelor cu varsta cuprinsa intre 18 – 75 de ani, esantion omogen reprezentativ pentru mediile urban si rural de pe teritoriul Romaniei la nivelul Q1 2022.

Cognition este agentia de digital a grupului Godmother si singura agentie romaneasca parte a Neuro-marketing Science & Business Association.

Mai mult in Cercetare, Research, Servicii Financiare


PUBLICITATE: