Cele mai multe lucrari au fost inscrise de gazda evenimentului Slovenia (298), urmata de, ati ghicit, de Romania (268) cum era si firesc, mai aproape de Noua Europa decat de vechea Europa. Urmeaza Cehia (245) si Austria (227), semn ca festivalul si-a infipt coltii si in vechea Europa unde Marea Britanie si Franta ar trebui deja sa-si regandeasca strategia de participare la Golden Drum 2006 iar noi sa gasim si alte festivaluri la care am mai avea sanse. Doar n-o sa mergem la Cannes unde nu ne putem decat uita cum castiga altii de ani de zile. In topul inscrierilor Golden Drum 2005 se mai afla Rusia (191 inscrieri), Polonia (189), Ungaria (139) si Slovacia (107), Ucraina (98), Croatia (91) si Turcia (70).
Pe langa competitia "Noi Europe", la Open-ul publicitatii internationale de la Golden Drum, proaspat inaugurata in acest an, participa 40 de tari din care organizatorii festivalului citeaza Brazilia, Franta, Germania, India, Indonezia, Italia, Liban, Mexic, Olanda, Portugalia, Spania, Elvetia, Marea Britanie si SUA.
Cele mai multe lucrari din competitie (862) se vor intrece la sectiunea "Print" si "Poster", urmatoarea grupa (sectiune ) ca numar de lucrari fiind sectiunea TV , cu un numar de 546 de intrari. 43 de intrari au fost inscrise in sctiunea Radio, 86 la Web Site-uri, 199 la "Media", 86 la TV si Film Promo, 148 in sectiunea Art Direction si 95 la Campanii (Advertising Campaigns).
Golden Drum Open va premia lucrarile inscrise in competitie pe 4 octombrie, acestea avand sectiunile TV & Film Promo, Media Awards, Web Site-uri, Campanii de Publicitate si sectiunea Art Direction.
Vineri, 7 octombrie, la gala de final a festivalului, vor fi decernate premiile Golden Drum New Europe, in cadrul ceremoniei ce va avea loc la Sala Europa de la centrul de conferinte Bernardin.
Din juriul competitiei din acest an face parte si Bogdan Naumovici, Creative Director, Leo Burnett.
( Irina Toma)