Publicitate interzisa la tigari? Bugete de zeci de milioane de dolari incurajeaza “fumatul electronic".
Marti, 06 August 2013

Spotul care promoveaza tigaretele electronice BluCigs aici
 
( adplayers. Iulian Toma) Altria Group, proprietarul Philip Morris - producatorul Marlboro, a intrat incepand din august pe piata tigaretelor electronice cu MarkTen. Lansat in urma cu cateva zile in Statele Unite, spotul BluCigs de mai sus care o are in prim plan pe vedeta Jenny McCarthy aduce pe micul ecran campanii de promovare ale tigaretelor, de mult interzise.

Nu sunt singurii producatori care vizeaza felii din piata de profil din SUA. Vaporii tigarilor electronice rezultati in urma incalzirii unui amestec cu nicotina contureaza noul camp de lupta al producatorilor de profil. Tigara Electronica.

Piata de 1 Miliard USD

Aproximata anul trecut la 500 Milioane USD, piata tigaretelor electronice ar putea atinge in 2013 vanzari de 1 Miliard USD, dupa cum estimeaza specialistii in marketing. Scaderea vanzarilor tigaretelor clasice cu cateva procente pe an, fie datorita suprataxarii de catre guvernele tarilor care isi protejeaza cetatenii de urmarile fumatului fie migrarii consumatorilor pe segmentul produselor electronice, sunt tot atatea motive care au facut ca marii jucatori sa ia in serios o piata pana nu de mult considerata neinteresanta: 0,5-1% comparativ cu cele clasice.

Piata tigarilor electronice, o nisa unde producatorii profita si de slaba reglementare a categoriei in privinta marketingului si comunicarii, castiga teren in planurile de afaceri ale celor mai mari producatori de tigarete.Cu toate ca nu sunt declarate oficial, specialistii in marketing estimeaza ca Altria, Reynolds American dar si alti producatori de pe piata americana si-au crescut investitiile in marketing pentru acest segment la nivelul a zeci de milioane de dolari fiecare dintre ei.

Bugete de la 30 la 70 de milioane de dolari fiecare.

Mai multe publicatii de afaceri in comunicare au scris deja ca din 2013 toti marii producatori investesc deja fiecare sume de la 30 la peste 70 milioane de dolari anual pentru lansarea si promovarea produselor pe piata tigaretelor electronice. Intregul segment ar putea aduce in total sute de milioane de dolari in publicitate. Dar cu ce pret?

Desi necercetat la aceasta ora, gestul fumatului va incuraja si fumatul tigarilor clasice. Intr-o lume a publicitatii pentru tigari interzisa, tigara electronica ar putea fi “gura de oxigen” pentru cote de piata de mult timp pierdute de catre tigarile producatoare de fum. Desi cu mult sub ordinul de marime al vanzarilor segmentului clasic de tutun, lipsa de reglementare in segmentul marketingului tigarilor electronice va aduce odata cu el si gestului fumatului, fie si de vapori, pe canale media de mult uitate de producatori.

Daca astazi publicitatea pentru tigari este interzisa, ziua de maine ar putea aduce si in Romania bugete consistente de promovare a noilor tigari producatoare de vapori. O data cu ele, campaniile vor activa in spatiul public adevaratul pericol de care se tem organizatii angajate in lupa anti-fumat in intreaga lume. Incurajarea fumatului.

Cool sau pervers? Fumatul electronic.

Transformat de producatori intr-un prieten aproape necesar pentru a deveni “cool”,  tigarile vaporoase vin la pachet cu un efect pervers. Readucerea in spatiul public a gestului fumatului. Un “must have” care ar putea incuraja si cumpararea tigarilor clasice, produse cu mult mai permisive la raft decat cele de la care consumatorul ar trage in plamani vaporii unor instalatii scumpe. Ca sa nu vorbim si de butoane si beculete care proiecteaza lumini de sub nas mai ceva ca Darth Vader in Razboiul Stelelor.

Organizatiile care lupta impotriva fumatului in intreaga lume o spun deja raspicat. Imprimarea unei imagini “cool” a fumatului ar fi de fapt  tinta reala a promovarii tigarii electronice nereglementate, nicidecum cotele de piata subunitare ale produselor cu vapori electronici. Readucerea gestului fumatului cu actori si vedete pe micul ecran, ca cea din spotul de mai sus, va bate de departe imaginile hidoase cu plamani plini de tumori canceroase prezente astazi pe pachetele de tigari.

Vor sta cei care trebuie sa reglementeze publicitatea cu mainile incrucisate impotriva noului val pervers de incurajare a fumatului? Sa speram ca nu! 

Mai mult in Legislatie, ReglementareConturi


PUBLICITATE: