Promotia Timisoreana atrage vanzari pe cinste
Marti, 13 Septembrie 2005

( AdPlayers.ro ) Promotia nationala Timisoreana - “Premii adevarate pentru oameni adevarati!” semnata de Lowe & Partners se apropiede final si de rezultate pe cinste.  Promotia Timisoreana care a inceput pe 15 iulie, se va incheia la sfarsitul acestei luni.

Promotia Timisoreana atrage vanzari pe cinste

Sustinuta printr-o campanie media nationala ce include trei spoturi TV – “Trabantul”, “Scuterul” si “Tricicleta” - spoturi radio si activari BTL si PR, Timisoreana a beneficiat, in acelasi timp si de un puternic suport la punctele de vanzare spun oficialii agentiei. Canalele TV selectate pentru difuzarea spoturilor sunt: Pro TV, Antena 1, Prima TV, TVR1, TVR2, Realitatea TV, B1 TV, TV Sport si  AXN; radio reteaua Kiss FM si reteau Europa FM. Casa de productie – Reload Film.

Mihai Barsan, Senior Brand Manager Timisoreana a afirmat ca „vanzarile de Timisoreana Lux in 2004 au crescut cu 60% peste anul precedent. Cresterea nu a pierdut din putere in 2005 (Ianuarie-August), vanzarile Timisoreana Lux au crescut cu 70% peste aceeasi perioada a anului trecut, in mare parte si datorita acestei promotii”.

Promotia Timisoreana atrage vanzari pe cinste

Mecanismul promotiei “Premii adevarate pentru oameni adevarati”, la care participa atat sticlele cat si dozele de Timisoreana de 0.5 l, asigura consumatorilor de bere Timisoreana sansa de a castiga una din cele 20 Dacia Logan oferite ca mari premii, prin tragere la sorti, precum si premii instant (10.000 x 12 can–uri Timisoreana).

Spoturile

Cele trei situatii prezentate in spoturile TV, care invita consumatorul sa cumpere berea Timisoreana, aduc fata in fata un cetatean care foloseste, un mijloc de transport inedit si un bautor de Timisoreana care tocmai isi cinsteste prietenii pentru ca a castigat una dintre masinile puse in joc. „Momentul intalnirii celor doua lumi este unul de perplexitate, la inceput, dar devine de un comic spontan irezistibil, prin contrastul dintre mijlocul de transport improvizat si aratoasa Dacia Logan” spun reprezentantii agentiei de publicitate Lowe & Partners.

Promotia Timisoreana atrage vanzari pe cinste

“Imaginea si atmosfera celor trei spoturi – , si - sunt de un autentic realism urban romanesc, compensate de regia minimalista si compozitia contemporana a cadrului” a declarat Mihai Coliban, Director de Creatie Lowe & Partners.

Pur romaneasca

Alegerea Dacia Logan ca mare premiu nu a fost intamplatoare, afirma oficialii agentiei. Dacia este un simbol al dezvoltarii romanilor, devenind din ce in ce mai buna in fiecare an, mai ales dupa intrarea in grupul Renault. Promotiile Timisoreana au urmarit strans aceasta evolutie, care se potriveste si cu evolutia Timisoreana dupa intrarea in grupul SABMiller (Ursus Breweries). Astfel, 2005 este al treilea an consecutiv in care Timisoreana colaborareaza cu Dacia Renault. 

O bere de origine pur romaneasca, Timisoreana s-a nascut, dupa cum precizeaza compania,  in cea mai veche fabrica de bere din Romania, fiind atestata printr-un act petitionar al magistratului orasului, care dateaza din 1 ianuarie 1718. „Gustul sau inconfundabil a fost recunoscut de specialisti inca de la inceputul fabricarii sale; distinctii foarte vechi atesta acest lucru: medalia de argint la expozitia din Timisoara (1891), Grand Prix-ul expozitiei din 1908” spun oficialii

Perseverenta romaneasca bate masina germana

“Timisoreana a fost lansata la nivel national intr-un moment in care competitorii incercau sa castige un plus de prestigiu dand nume germane noilor beri lansate de ei.” a declarat Mihai Barsan. „Nu am ales aceasta cale de castig usor. Timisoreana si-a pastrat numele original - in semn de recunoastere a traditiei berarilor timisoreni si in ideea ca in cele din urma romanii respecta mai mult o bere care nu are nimic de ascuns” spune senior brand manager-ul Timisoreana. El mai cred ca „Perseverenta in aceasta strategie da roade. Timisoreana este tot mai apreciata de toti romanii: in prezent detine o cota de piata de 20% la nivel national (intre berile cu pret mediu).” afirma senior brand manager-ul Timisoreana.

Ursus Breweries, subsidiara a SABMiller plc, este al doilea mare producator de bere de pe piata romaneasca cu o cota de piata anuala estimata la 24%. Ursus Breweries detine in acest moment 4 fabrici de bere, cu o capacitate totala de peste 3 milioane de hectolitri si aproximativ 1.300 de angajati. Compania isi desfasoara activitatea in Cluj-Napoca, Timisoara, Buzau, Brasov si Tunari. Marcile Ursus Breweries sunt: Ursus, Timisoreana, Ciucas, Peroni si Pilsner Urquell.

In anul financiar aprilie 2004 – martie 2005, compania a inregistrat o crestere a volumului vanzarilor de 15% fata de anul anterior si o cifra de afaceri de 122 milioane de Euro. Cea mai puternica crestere a vanzarilor au inregistrat-o Timisoreana Lux, cu un procent de 103% si Ursus Premium, cu un procent de 58%. ( Iulian Toma)


PUBLICITATE: