Proiect transmedia B1 TV, Evz, Capital si online, pentru Festivalul de Film Cannes 2010
Luni, 10 Mai 2010
 (AdPlayers, Irina Toma)

Festivalul de Film de la Cannes 2010 este reflectat zilnic, in perioada 10-23 mai, la B1, Evz, Capital si online pe cinemas.ro.

Proiectul transmedia este lansat de Editura Evenimentul si Capital (EEC) in colaborare cu B1 si se vrea singurul proiect care va reflecta celebrul festival in toate formele mass-media – audio-video, presa scrisa si online.

Astfel, in fiecare zi, incepand cu ora 23.30, B1 TV va gazdui „Cinemas”, emisiune care isi propune sa faca rezumatul fiecarei zile, imediat dupa incheierea festivitatilor. Florin Barbu, realizatorul emisiunii, alaturi de personalitati din showbiz-ul romanesc vor comenta „la cald” imaginile exclusive primite de la reporterii speciali ai „Evenimentului zilei” la Cannes.

„Evenimentul zilei” va dedica in fiecare zi una sau doua pagini editoriale Festivalului de la Cannes. Sectiunea va cuprinde recenzii scrise pentru acest eveniment, precum si imagini in exclusivitate realizate de reporterii speciali.

Evz.ro va relata evenimentul Cannes 2010 prezentand materiale zilnice intr-o sectiune dedicata. Utilizatorii site-ului vor beneficia de materiale video in exclusivitate, de pe covorul rosu si de la petrecerile care au loc in fiecare seara. Reporterii speciali evz.ro vor transmite in timp real informatii despre evenimentele ce se vor desfasura pe parcursul intregii zile la Cannes.

Site-ul www.cinemas.ro s-a lansat tot odata cu Festivalul de Film de la Cannes 2010, incepand din 10 mai, si este dedicat cinematografiei. In afara sectiunilor dedicate festivalului, acesta va oferi si alte informatii despre filme, stiri despre vedete, interviuri exclusive si alte detalii din culisele lumii cinematografice. 


PUBLICITATE: