Noul sediu UPC cu lumina naturala pe 5.500 mp. UPC Romania are sediul central in The Bridge 2
Vineri, 22 Martie 2019

 

Credit: UPC Romania 

Birourile dedicate angajatilor UPC din Bucuresti vor fi amplasate intr-un spatiu total de 5.500 de mp, distribuit pe trei etaje (etajele 8-10) din cadrul The Bridge 2, unul dintre cele mai noi hub-uri de birouri amplasat in zona de centru - vest  a Capitalei,  in apropiere de statia de metrou Grozavesti.

AdPlayers. info

UPC Romania a inaugurat de curand sediul central in cladirea de birouri The Bridge 2, dezvoltata de Forte Partners, unul dintre cei mai activi dezvoltatori locali de pe piata de birouri, anunta reprezentantii de comunicare.

The Bridge 2 este amplasata in zona de centru - vest  a Capitalei, unul dintre cele mai noi hub-uri de birouri, in apropiere de statia de metrou Grozavesti.  Birourile dedicate angajatilor UPC din Bucuresti vor fi amplasate intr-un spatiu total de 5.500 de mp, distribuit pe trei etaje din Str. Sergent Constantin Ghercu nr. 1 A, The Bridge 2, etajele 8-10, sector 6, Bucuresti.

„Ne bucuram sa inauguram noul sediu UPC Romania intr-o cladire ultramoderna, care contribuie la crearea unui mediu de lucru armonios si dinamic. Mutarea in cladirea The Bridge 2 aduce doua mari beneficii pentru echipa noastra. Primul este reprezentat de facilitatile excelente oferite de spatiile special amenajate pentru diferite tipuri de activitati, cat si de facilitatile care tin de sustenabilitatea cladirii si accesibilitate. In al doilea rand, vom aduce impreuna echipele din Bucuresti, acest spatiu favorizand schimbul de experienta, creativitatea si conectarea angajatilor nostri.”, a declarat Mihnea Radulescu, CEO al UPC Romania.

Conceptul se bazeaza pe spatii deschise si birouri tip open space, un numar extins de sali de sedinta, spatii create pentru a favoriza munca in echipa sau lucrul individual, phonebooth-uri (incaperi in care angajatii pot intra in conferinte telefonice), dar si spatii informale – precum  zone pentru relaxare si coffee point-uri. Astfel, amplasarea spatiului este una dinamica si angajatii au posibilitatea de a alege spatiul cel mai potrivit pentru activitatea pe care o desfasoara.

Dezvoltarea si implementarea proiectului au fost realizate cu sprijinul companiei de consultanta imobiliara Colliers International Romania.

"Este admirabil cand o companie de talia UPC Romania seteaza noi standarde privind confortul si starea de bine a angajatilor prin atentia pe care o aloca spatiului de birou. Colliers a actionat ca one-stop-shop, oferind un serviciu 360°: de la consultanta initiala in dezvoltarea noului concept de Workplace, subcontractarea si coordonarea echipei de design interior, continuand cu activitatea de Project Management si Change Management (care include organizarea mutarii propriu-zise si comunicarea noului concept de amenajare a spatiului catre angajati, pentru ca ei sa il inteleaga si sa-l foloseasca la capacitate maxima).", a declarat Andrei Voica, Director Project Management and Workplace Consultancy in cadrul Colliers International.

Proiectul The Bridge include mai multe cladiri de birouri de clasa A (3S+P+10) cu o suprafata de aproximativ 80.000 m². Cladirea indeplineste cele mai inalte standarde de calitate si de sustenabilitate. Angajatii UPC au la dispozitie, in spatiile comune, prize pentru masini electrice, parcare pentru biciclete, spatiu verde exterior amenajat pentru relaxare, tehnologie LED, lumina naturala pentru toate spatiile de birouri.

Mai mult in Business, PR


PUBLICITATE: