(AdPlayers.ro, Irina Toma)
Agentia McCann Erickson împreuna cu ING Asigurari de Viata au realizat cea mai recenta campanie de educare a pietei cu privire la asigurarile de viata, targetând în special parintii din toate categoriile sociale.
Potrivit agentiei, campania îsi propune sa sensibilizeze si sa responsabilizeze publicul din România în privinta nevoii de protectie financiara a familiei si a necesitatii încheierii unei asigurari de viata. Desfasurata sub sloganul “Ai grija de cei dragi”, comunicarea este sustinuta pe canale media pâna la sfârsitul anului.
Ideea
Povestea din spatele spotului vrea sa ridice un semn de întrebare parintilor, subliniind ideea ca, în cazul disparitiei neasteptate copiii sunt cei care au de suferit, mai ales în situatia în care nu au sprijin financiar.
Adela Dan (foto), Senior Copywriter, McCann Erickson este de parere ca “Jumatate din valoarea spotului este data de actorul din rolul principal, un copil cu totul si cu totul special care a jucat cu o naturalete si cu o profunzime pe care multi dintre marii actori si-ar dori-o".
"Cealalta jumatate trebuie împartita în trei: o parte este a casei de productie care a descoperit copilul, o parte, a regizorului, Shahar Segal, care i-a intuit potentialul si l-a ales si o parte îi revine clientului care a avut încredere în agentie”, a mai afirmat omul de creatie de la agentia de publicitate.
“Prin aceasta campanie, speram sa reusim sa demontam acele mentalitati ale majoritatii românilor legate de asigurarea de viata, sa generam constientizarea nevoii de protectie dar, mai ales, sa prezentam implicatiile financiare în cazul ignorarii necesitatii protectiei”, spune Carmen Soare, Director Marketing, ING Asigurari de Viata. „De aceea, am prezentat asigurarea de viata din perspectiva costului ne–încheierii unei asigurari”.
„Împreuna cu echipa de la McCann, cu care am colaborat extraordinar în dezvoltarea acestei campanii, speram ca am reusit atât sa îi punem pe gânduri pe parinti, cat si sa le oferim solutia pentru a-si proteja financiar familia”, a continuat directoarea de marketing de la ING Asigurari de Viata.
Pentru realizarea spotului “Muncitorul” McCann a colaborat cu casa de productie Castel Film, filmarile având loc la Fabrica Faur.
AdPlayersFile ING Asigur[ri de Viata
Potrivit oficialilor de comunicare, ING a fost prima companie internationala de asigurari de viata care si-a început operatiunile în România dupa 1989. În acest moment, conform aceleeasi surse, compania are o cota de piata de 38,8% si un numar de peste 250 de angajati, acoperind întreg teritoriul tarii prin reteaua sa extinsa: 2.000 de consultanti de asigurari, 65 birouri în 60 de orase.
.... .AdFile
Advertiser: ING Asigurari de Viata
Carmen Soare – Director Marketing,
Delia Cârstean – Marketing Communication Manager,
Raluca Marcu – Marketing Communication Officer,
Adina Ionita - Marketing Communication Officer.
Agentie: McCann Erickson
Adela Dan – Senior Copywriter,
Adriana Pascan – Group Creative Director,
Alexandru Dumitrescu – Associate Creative Director,
Dana Constantin - Group Account Director,
Irina Trifu – Senior Account Executive,
Marius Botirca – AV Producer,
Shahar Segal – Regizor.