Licitatia Romtelecom, acum si oficial: Splendid Media, dupa un pitch cu 4 regii
Luni, 15 Februarie 2010
 ( AdPlayers.ro, Iulian Toma )

Informatia din stirea AdPlayers care anunta castigarea de catre Splendid Media a licitatiei pentru serviciile de publicitate Romtelecom este acum si oficiala. Intr-un comunicat de presa comun, cele doua companii anunta ca, incepand din februarie 2010, regia de vanzari Splendid Media gestioneaza spatiul de publicitate al furnizorului de servicii de telecomunicatii Romtelecom.

In urma concursului, Splendid Media va administra spatiile publicitare detinute de companie: televiziune (prin postarea de bannere si materiale video pe canalul propriu Dolce TV si pe interfata Dolce Interactiv), outdoor (prin cabinele telefonice si imobilele Romtelecom), internet (prin intermediul website-urilor detinute de companie,  externe si interne), indoor (in magazinele Romtelecom), si new media.

Surse din piata spun ca primul an de reprezentare in piata este putin probabil sa aduca mai mult de 1 Milion de euro anual. Intrebat cat ar putea sa reprezinte afacerea publicitatii Romtelecom in portofoliul regiei de vanzari, Radu Budes, Managing Director al regiei Splendid Media, a evitat sa ofere detalii privind  valoarea contractului.



„Avand in vedere ca o parte dintre bugetele acestui an sunt deja planificate, 2010 va fi un an de promovare a canalelor media Romtelecom in piata, urmand ca adevaratul potential al acestor canale sa se vada in 2011”, a afirmat pentru AdPlayers, Radu Budes, Managing Director al regiei. 
Budes spune ca Romtelecom aduce o consolidare a portofoliului regiei de vanzari in zona mediilor conventionale, dar mai ales in zona de new media, lucru pe care Splendid Media a pus accent in ultima perioada.

”Am invitat la aceasta licitatie patru dintre cele mai importante regii de media care puteau raspunde cerintelor noastre si livra un plan bine inchegat de administrare a mediilor de care dispune compania. Consideram ca am ales cea mai coerenta si avantajoasa oferta pentru companie,” a spus Alina Petri, General Manager Portal Division, Romtelecom S.A. Petri nu a dezvaluit insa numele participantilor, insa potrivit informatiilor AdPlayers, in finala liciitatiei, Splendid Media a fost in competitie cu Arbomedia.

Romtelecom avea inregistrate in trimestrul III al anului trecut 4,4 milioane unitati generatoare de venituri, dintre care 750.000 clienti xDSL si 831.000 de clienti de televiziune digitala. 

Splendid Media este o regie de vanzari de publicitate multimedia si consultanta in marketing din Romania. Pe langa produsele Romtelecom, portofoliul sau include in acest moment sase canale TV (TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Info, TVR International, TVR Cultural), reteaua nationala de ghiduri gratuite „Zile si Nopti”, doua publicatii lunare (Sunete, Auto Expert), retelele indoor: Oops Media, Monopoly Media, Salon Style Media si Clinik Media, publicitate indoor in reteaua nationala de aeroporturi, ecrane TV outdoor, peste 70 de site-uri administrate si divizia de mobile advertising pentru Vodafone Romania.

PUBLICITATE: