(AdPlayers.ro, Iulian Toma)
Ati lucrat azi? Veti fi mai bogati cu o zi, dar probabil mai putin “iubiti” decât cei de la Leo Burnett. 120 de oameni din grupul Leo Burnett au fost astazi, liberi . Câtiva, mai putin norocosi, e drept ca au mai trecut totusi pe la birou.
Dar ce-au facut clientii? Sa fi plecat la alte agentii? “Clientii sunt informati / li se reaminteste din timp de faptul ca suntem liberi în aceasta zi. Întotdeauna ne asiguram ca proiectele în desfasurare sunt gestionate tinând cont si de aceasta zi, asadar sa nu încurcam pe nimeni”, spun oficialii de comunicare ai agentiei.
“Sunt ani de zile de cand sarbatorim Ziua Indragostitilor, dar de fiecare data traim o alta emotie”. spune Ioana Iordache, CEO Leo Burnett.
„Aceasta zi ne aduce aminte ca uneori suntem atât de prinsi în planificarea carierei, a succeselor profesionale, ca petrecem atât de mult timp la birou, încât sfârsim de multe ori prin a-i pune pe cei dragi pe lista de “to do” sau la capitolul “si altele”. Ziua Indragostitilor, însa, este numai pentru ei”, conchide sefa grupului Leo Burnett.
“Credem ca tine de creativitatea unei agentii de comunicare sa aiba un alt ritm decât entitatile rigide, traditionale”, spune si Razvan Matasel, Deputy Managing Director si Head Of Planning al agentiei.
“De aceea noi avem altfel de zile libere. Si mai credem ca oamenii trebuie sa fie fericiti ca sa poata crea. Si ce motiv poate fi mai frumos ca sa te simti fericit decât o zi a dragostei? ”