Fost Universal McCann, contul de media InBev Romānia este acum la Starcom
Vineri, 11 Ianuarie 2008



(AdPlayers.ro, Iulian Toma )

 

Contul de media InBev este la Starcom, in urma unei licitatii pentru serviciile media initiate de InBev Romania la inceputul lunii noiembrie 2007. Potrivit companiei, la pitch au fost invitate sa participe 8 agentii de media, iar in etapa finala au ramas 3 agentii: Starcom Romania, Mediaedge:cia si OMD.

 

AdPlayers scria despre agentiile finaliste inca din luna decembrie a anului trecut. Potrivit unor surse din piata, la organizarea procesului de licitatie, InBev Romania a fost asistata de compania de audit Media Strategy.

 

Inainte de alegerea Starcom, contul de media era la Universal McCann, companie de media al carei contract cu InBev a expirat, fara ca divizia de media a grupului McCann sa mai participe la licitatia recent incheiata.

 

Starcom Romania este parte din Starcom MediaVest Group, una dintre cele mai importante retele de media din lume, parte din grupului international dce marketing si comunicare Publicis. Filiala locala a concernului multinational InBev - InBev Romania produce Bergenbier, Beck’s, Stella Artois, Lowenbrau si Noroc si importa specialitatile belgiene Leffe si Hoegaarden.

 


PUBLICITATE: