DDB Bucuresti a tras 5 Discovery Vodca in Norvegia
Marti, 27 Septembrie 2005

DDB Bucuresti a tras 5 Discovery Vodca in Norvegia( AdPlayers.ro ) Echipa DDB Bucuresti si-a facut “incalzirea” pentru aceasta iarna. Agentia a tras chiar in inima Nordului, in Norvegia, spoturile pentru Discovery Vodca de la Prodal 94.

“Diferenta intre Discovery si alte vodci? Reteta speciala, de origine nordica. Diferenta intre petrecerile de o noapte din Nord si cele din Romania? Durata lor: in Nord, noptile tin 6 luni…” explica punctul de plecare al campaniei Marius Negrea, Creative Director, DDB Bucharest.

Creata de DDB Bucuresti, campania “Cele mai lungi nopti, cele mai tari petreceri” construieste noua imagine Discovery pornind de la aceasta “dilema”: cum ar fi sa poti petrece nu doar o noapte intreaga, ci o noapte … polara intreaga?

Creativii agentiei spun ca “se vor gandi la acest lucru, cum e si normal, tinerii intre 20 si 30 de ani – o perioada a vietii in care distractia cu prietenii e pe primul loc in topul modurilor de petrecere a timpului liber”.  In plus, ei mai afirma ca “petrecerile sunt unul dintre putinele lucruri in viata pentru care cantitatea inseamna calitate: o petrecere lunga este o petrecere reusita!”

Cele 5 spoturi TV prezinta scene similare: mici dialoguri “suprinse” la o petrecere in … Norvegia. Intrebari obisnuite in discutiile intre prieteni primesc raspunsuri suprinzatoare, nascute din caracteristica unica a noptilor Nordului: dureaza 6 luni. Astfel, la aceste petreceri e nevoie de un ghetar intreg, 200 kg de lamaie s-ar putea sa nu ajunga pana dimineata si un “one night stand” devine o relatie in toata regula…

Nu mai putin remarcabila este ideea de a folosi pentru vocile personajelor doi norvegieni adevarati. Desi putina lume si-ar fi dat seama de cat de corecta si cu ce accent e vorbita norvegiana, echipa DDB a insistat pentru inregistarea dialogurilor in Norvegia: cei doi sunt Rone si Frode, doi celebri animatori de radio din Oslo, care au fost mai mult decat incantati sa reprezinte spiritul Nordului pentru o vodca din Romania.

Remarcata in categorie prin originalitatea designului si a numelui, potrivit agentiei, “vodca Discovery isi pastreaza non-conformismul si in solutiile de comunicare alese in aceasta campanie: neasteptate, simple, amuzante”.

Campania a fost servita de Roxana Carausu, Brand Manager, Prodal 94, si Carmen Tanasie, Marketing Manager, Prodal 94.

DDB Bucuresti a tras 5 Discovery Vodca in Norvegia

“Cele mai lungi nopti, cele mai tari petreceri” a inceput pe 16 septembrie si are componente TV, Print si POSM. Au tremurat ca sa le iasa o treaba buna o echiapa DDB formata din Cristian Sinca, Account manager si o echipa de creatie formata din  Marius Negrea ( Creative Director), Cosmin Mihai ( Art Director ), Teodor Droscaru ( Art Director) si Irina Codreanu ( Art Director).

Spoturile au fost regizate de Viorel Mihalcea si filmat de Trilogy Film. Vocile norvegiene autentice apartin celor doi animatorilor de radio din Oslo, Rone si Frode peste care si-a mai spus cuvantul anuntatorul roman Tudor Hristescu. Muzica este “cantata” de Audio Trust iar efectele speciale apartin Smart Data.

( Iulian Toma )

AdFile INFO:

Nume lucrare: Campanie Discovery Vodca

Agentie: DDB Bucuresti      

Advertiser: Prodal 94

Brand: Discovery Vodca

Produs/categorie: vodca

Brand Manager: Roxana Carausu

Marketing Manager: Carmen Tanasie

Nume Campanie: “Cele mai lungi nopti, cele mai tari petreceri”

Data primei difuzari/aparitii: 16 09 2005

Piete distributie (Tari): Romania

Tara productie: Romania

Limba: Norvegiana / Romana

Tipuri media: TV, print, POSM

Durata (TV): 20”

Slogan: “Descopera spiritul Nordului”

Account Manager / Director: Cristian Sinca

Creative Director: Marius Negrea  

Art Director: Cosmin Mihai, Teodor Droscaru

Copywriter: Irina Codreanu

Regizor: Viorel Mihalcea

Casa productie A/V: Trilogy Film

Voce: Tudor Hristescu (announcerul roman), Rone si Frode (vocile norvergiene)

Muzica: Audio Trust

Efecte Speciale 3D: Smart Data (Dan Neda)      


PUBLICITATE: