Accidente auto: cauza nr.1 de deces a tinerilor intre 18-24 ani (15%). Campanie sociala Academia Titi Aur
Vineri, 30 Decembrie 2016



Academia Titi Aur lanseaza campanie sociala “ViATA e a ta” adresata soferilor pentru salvarea vietii participantilor la trafic

adplayers. info

Accidentele auto reprezinta prima cauza de deces in randul tinerilor cu varste intre 18 si 24 de ani, atat in Romania, cat si in lume (15%), potrivit reprezentantilor de marketing si comunicare de la Academia Titi Aur.

Pentru a salva viata participantilor la trafic, Academia Titi Aur a lansat campania sociala “ViATA e a ta” la nivel national, adresata tinerilor conducatori auto din Romania. Platforma de comunicare include atat campanie media cat si activitati de specializare in are ca parteneri Directia Rutiera din cadrul IGPR si Autoritatea Rutiera Romana (ARR) din cadrul Ministerului Transporturilor.

De asemenea, adauga autorii, campania are obiectivul de a veni in sprijinul pregatirii generatiilor viitoare de soferi in 2017, an pe parcursul caruia trainerii Academiei Titi Aur vor specializa peste 1.000 de instructor auto din toata tara , o veriga importanta in diminuarea numarului de accidente rutiere.

Campania sociala de constientizare si preventie “Viata e a ta” are scopul de a trage semnale de alarma asupra motivelor din cauza carora au loc accidentele rutiere in Romania, precum si a necesitatii cursurilor de conducere defensiva pentru fiecare conducator auto, dar in special pentru tinerii detinatori de permis de conducere,

 Soferii incepatori produc in medie de doua ori mai multe accidente

Scopul campaniei sociasle “ViATA e a ta” este de a salva vietile copiilor care ajung soferi, insa nu stiu sa controleze masinile in trafic, sunt slab pregatiti si nici nu constientizeaza ce li s-ar putea intampla”, spun initiatorii campaniei.

Potrivit reprezentantilor Academiei Titi Aur, soferii incepatori produc in medie de doua ori mai multe accidente decat cei de peste 30 ani.  In Romania, in medie, fiecare accident provocat de tineri a avut drept urmare 1,23 victime decedate sau ranite grav.  Practic, 34,4% dintre victimele decedate in accidente produse de tineri au fost pasageri.

Prin intermediul campaniei, Academia Titi Aur isi propune ca, in 2017, sa traga mai multe semnale de alarma in societate. Printre acestea lipsa de pregatire a soferilor sau motivele din cauza carora au loc accidentele rutiere: folosirea telefonului  mobil, alcoolul, viteza, agresivitatea in trafic, centura de siguranta, oboseala etc

Autorii campaniei mai vor sa atraga atentia asupra faptului ca tinerii nu sunt suficient de pregatiti si  nu stiu sa controleze autoturismul sau sa conduca preventiv, dar si ce se poate schimba in comportamentul conducatorilor auto pentru a diminua numarul accidentelor rutiere. Reprezentantii academiei Titit Aur mai atrag atentia asupra necesitatii cursurilor de conducere defensiva, ca metoda de preventie a situatiilor limita in trafic.

Titi Aur considera “pregatirea precara si faptul ca soferii, indiferent de varsta, NU constientizeaza ce li se poate intampla, drept principalul motiv al accidentelor rutiere din Romania, iar numarul victimelor este in continua crestere”.

„De la an la an, chiar daca numarul mortilor oscileaza sensibil, persoanele care au nevoie de spitalizare indelungata, care raman paralizate sau cu handicap, sunt din ce in ce mai multe. Iar daca am raporta numarul mortilor la 10 milioane de km parcursi, atunci ajungem iarasi in topul Europei, la fel ca si in 2008, cand aveam de 11 ori mai multe victime decat ultima tara clasata: UK.  Din pacate, in Romania inca nu exista notiunea de preventie. Scolile de soferi nu au instructori suficient de pregatiti, care sa explice viitorilor posesori de permis de conducere ce inseamna sa conduca defensiv, autoritatile nu inteleg necesitatea obligativitatii unor astfel de cursuri, la nivel national, chiar daca in Europa ele NU sunt optionale. Insa demersurile noastre au ramas de fiecare data fara ecou, motiv pentru care, prin aceasta campanie sociala, vrem sa luam atitudine si invitam toti romanii sa ne sustina!” subliniaza Titi Aur.

Obiectiv

Autorii campaniei isi propun ca, intr-un an de zile, in cadrul campaniei “ViATA e a ta”, cel putin 1.000 de instructori auto sa treaca pragul Academiei Titi Aur, absolvind un curs special de conducere defensiva.

„Acesta este un esantion de test, si, totodata, o provocare pentru Academia Titi Aur de a forma… formatori. Cei 1.000 de instructori auto vor fi specializati GRATUIT fie la Academia Titi Aur, fie in orase, din tara cu ajutorul Unitatii Mobile ATA (Caravana Titi Aur), incepand cu luna aprilie 2017!”.

Astfel impreuna cu specialisti si partenerii platformei de comunicare, vor realiza in perioada ianuarie – martie 2017 un suport de curs special si se va face inscrierea instructorilor direct pe site-ul campaniei.  Tot in cadrul comunicarii “ViATA e a ta”, incepand cu luna aprilie si pana in noiembrie 2017, ATA va specializa si atesta, instructori auto din toata tara.

Sprijin si parteneriate

“Fiind vorba despre o campanie sociala nationala, de amploare, avem nevoie de sprijinul si implicarea tuturor celor care vor sa salveze vieti si care vad oportun ca viitorii soferi ai Romaniei sa fie mai bine pregatiti si mult mai constienti in trafic” spune Titi Aur.

„Firmele pot directiona 20% din impozitul pe profit catre Asociatia LIKE Bucharest, ONG-ul prin care vom realiza Campania “ViATA e a ta”, o actiune lipsita de costuri pentru companii, fiind vorba despre un impozit care oricum se plateste catre stat. Sponsorizarea este total deductibila din impozitul pe profit, daca se incadreaza in limitele legii si daca se face pana la sfarsitul anului 2016, pe baza unui contract de sponsorizare pe care il putem pune la dispozitie. In plus facem un apel catre sponsori si parteneri care vor sa se alature Academiei Titi Aur si cauzei Campaniei sociale, nationale, “ViATA e a ta”: Hai sa salvam vieti, impreuna!”

Mai mult in Responsabilitate Sociala, CSR, Conturi


PUBLICITATE: