20 Mil. EUR fara Licitatie: Cosmote pleaca la Media Investment (The Group) fara pitch ?
Miercuri, 20 Mai 2009
 ( AdPlayers.ro, Iulian Toma )  

Bugetul de media Cosmote pleaca de la Mindshare la Media Investment (The Group) in urma unei selectii de oferte care, potrivit unor surse AdPlayers , ar fi insemnat doar o prezentare de credential a doua agentii de media din piata: Media Investment ( The Group ) si Mediaedge:cia (MEC) .

Contactata de catre AdPlayers, Oana Petroff, Managing Director Mindshare nu a comentat informatia dar nici nu a infirmat-o.

Contul se afla in portofoliul Mindshare din aprilie anul trecut, cand agentia de media din Romania a intrat in posesia bugetului Cosmote in urma unei licitatii regionale care a avut loc la cartierul general al operatorului de telefonie mobila din Grecia.

Aproximat de AdPlayers la 18-21 Milioane EUR pe an, incluzand si bugetele de media Germanos si Internity – lanturi de magazine controlate de Cosmote, bugetul de telecomunicatii ar urma sa fie administrat de la 1 iunie, fara licitatie, dupa doua prezentari de credential Media Investment si respectiv Mediaedge:cia (MEC), in care cea din urma se pare ca nu a fost la fel de mult apreciata.

Coincidenta sau nu, miscarea contului de media a fost precedata de venirea la Cosmote pe pozitia de Head of Media a lui Ciprian Postelnicu, un fost angajat Media Investment (The Group), care i-a urmat plecarii Svetlanei Bulacu, ex responsabil de media al operatorului de telefonie mobila.

Sa fi contat venirea lui Postelnicu in decizia Cosmote de a renunta la Mindshare si prezentarea de credential a agentiilor de media, urmata mai apoi de numirea Media Investment la carma contului de 20 Milioane EUR pe an? 

Oficialii de comunicare Cosmote si The Group nu au putut fi contactati pentru a comenta informatia. Cel putin la fel de interesant este ca astazi, 20 mai, la ora 18:00, Ciprian Postelnicu (foto), 26 ani, in prezent Head of Media Cosmote, inca mai facea parte din echipa de management a  grupului de marketing si comunicare, pe site-ul The Group: , ca lider al echipei de management al investitiilor digitale the group (leading the digital investment management operations of the group ).


PUBLICITATE: